Grupul Industrial VOICULESCU și Grivco, beneficiarii CONTRACTELOR semnate de ACADEMICIANUL Alexandru Bogdan, PUS SUB ACUZARE DE DNA - surse

D.g. | 16.07.2014

Pe aceeași temă

Acțiunile ilicite săvârșite de fostul președinte al Fundației "Patrimoniu", Alexandru Bogdan, au dus la prejudicierea gravă, cu peste 10 milioane euro, a patrimoniului privat și a bugetului Academiei Române cu ocazia administrării patrimoniului silvic și funciar al acesteia, au declarat miercuri surse judiciare, citate de Agerpres.

Conform actelor aflate la dosarul întocmit de DNA, ancheta procurorilor anticorupție vizează, printre altele, contractele de arendă și actele adiționale semnate în anul 2006 de Alexandru Bogdan cu SC Grupul Industrial Voiculescu și Grivco SA.

Anchetatorii susțin că, în exercitarea atribuțiilor de administrare și gestionare a bunurilor imobile (în principal terenuri agricole și silvice) ale Academiei Române, fostul președinte al Fundației "Patrimoniu", Alexandru Bogdan, a angajat raporturi juridice (vânzări și arendări de terenuri) cu diverse persoane fizice și societăți comerciale care au prejudiciat bugetul acesteia.

Fundația "Patrimoniu" avea sarcina corectei administrări a patrimoniului Academiei Române, așa cum rezultă din statutul fundației, "să efectueze în mod direct, prin personalul propriu, în colaborare cu structuri și persoane din aparatul central al Academiei Române (care au atribuții de serviciu referitoare la patrimoniul public și privat al Academiei Române), precum și pe baza contractelor încheiate cu terțe persoane, conform legii, toate demersurile oficiale necesare, în conformitate cu legislația în vigoare, astfel încât activitățile de identificare, evaluare, recuperare, conservare, dezvoltare, administrare, gestiune și valorificare să se desfășoare în mod eficient și performant sub aspect economico-social".

Procurorii arată că, în perioada 2006-2010, Alexandru Bogdan și-a exercitat atribuțiile de președinte al fundației în scopul de a favoriza colaboratorii Fundației "Patrimoniu", care și-au asigurat astfel foloase necuvenite, constând, în esență, în neplata unor obligații contractuale și astfel au păgubit Academia Română.

 

CITITI SI: Academicianul Alexandru Bogdan, fost președinte al Fundației 'Patrimoniu'', PUS SUB ACUZARE de DNA pentru folosirea influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite

 

Astfel, a fost favorizată printre altele Convenția de cooperare tehnico-științifică nr. 3860 din 14.08.2006, încheiată între Fundația "Patrimoniu" și SC Grupul Industrial Voiculescu și Compania Grivco SA.

Referitor la cele 5 Acte adiționale încheiate în acest caz, procurorii arată că Fundația "Patrimoniu" nu avea dreptul să încheie/semneze aceste acte adiționale și nu au fost prezentate actele privind autorizarea și aprobarea încheierii/semnării Actelor adiționale de către Alexandru Bogdan, nefiind respectate prevederile art. 11 alin. (4) din Statutul Fundației "Patrimoniu".

În baza Convenției 3860 din 14.08.2006, completată prin cele 5 Acte adiționale, au fost încheiate 5 contracte de arendare, Contractele nr. 491 din 21 august 2007 și 4335 din 21 august 2008 fiind încheiate fără respectarea procedurii de avizare a actelor juridice încheiate de către Fundația "Patrimoniu", procedură prevăzută în Decizia nr. 30 din 6.03.2008 a președintelui Academiei Române.

În legătură cu cele 5 contracte de arendare, DNA a descoperit că Fundația "Patrimoniu" era obligată să indice temeiul legal al încheierii contractelor, respectiv Protocolul prin care aceste suprafețe de teren i-au fost date în administrare.

De asemenea, nu au fost prezentate actele privind autorizarea și aprobarea încheierii/semnării contractelor de către președintele executiv, Alexandru Bogdan, nefiind respectate prevederile art. 11 alin. (4) din Statutul Fundației "Patrimoniu".

În plus, contractele nu conțin prevederea de la art. 9 alin. (2) a Regulamentului din 10 martie 2006, respectiv faptul că arendașul are obligația întocmirii bugetului de venituri și cheltuieli, care va fi supus spre aprobare Fundației "Patrimoniu".

Pentru perioada 2007-2009, la suprafața de teren de 1.484,31 hectare și pentru perioada 2008-2009, la suprafața de 641,51 hectare, Fundația "Patrimoniu" nu a calculat valoarea arendei și nici nu a comunicat arendașului obligația de plată.

Pe de altă parte, Fundația "Patrimoniu" nu a solicitat și nici nu a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al arendașului, nefiind respectate prevederile art. 9 alin. (2) ale Regulamentului din 10 martie 2006.

Anchetatorii mai susțin că, fără a exista aprobarea Consiliului Director, Fundația "Patrimoniu" a fost de acord și a acceptat plata anumitor sume, considerate drept avans arendă, sume care nu au fost recalculate și regularizate conform prevederilor din actele adiționale și în raport cu arenda datorată.

La data de 31 decembrie 2009, arendașul figurează cu o arendă restantă în valoare de 94.109,04 lei.

Academicianul Alexandru Bogdan, fost președinte al Fundației "Patrimoniu", s-a prezentat miercuri la sediul DNA, unde procurorii l-au anunțat că este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței ori autorității de o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22