Guvernul a adoptat proiectul de buget pentru anul 2019. Care sunt principalele sale prevederi

Redactia | 08.02.2019

Bugetul pentru 2019 a fost adoptat astăzi de Guvern. Proiectul nu apărea pe agenda şedinţei de la Palatul Victoria, convocată pentru ora 12:00, dar Dăncilă a anunțat că va fi pe cea suplimentară.

Pe aceeași temă

În cadrul aceleiaşi şedinţe de Guvern au fost aprobate proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019 şi Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2019-2021, transmite Digi 24.

„Am luat în calcul alocări bugetare care vor onora obligațiile asumate de România în fața partenerilor externi, cum ar fi 2% pentru apărare, ceea ce asigură respectarea angajamentelor asumate de România în relația cu partenerii NATO și sumele necesare organziării acțiunilor președintiei României la Consiliul UE”, a spus premierul la începutul ședinței de guvern.

„Ministerul Fondurilor Europene are un buget record de 2,3 miliarde de lei, din care 2,09 miliarde credite bugetare alocate proiectelor europene. Pentru prima dată, valoarea PIB va depăși suma de 1.000 miliarde lei, iată încă o confirmare a măsurilor bune de stimulare a economiei. Deficitul bugetar se va păstra la 2,55% din PIB”, a completat ea.

Principalele măsuri din buget, anunțate de Viorica Dăncilă:

Pensii și salarii

· finanțarea majorării pensiilor și a salariilor din sistemul public, plata drepturilor și a indemnizațiilor sociale și susținerea politicilor de stimulare economică;

· creșterea punctului de pensie cu 15% începând cu 1 septembrie 2019, de la 1.100 lei la 1.265 lei și a pensiei minime cu 10%, de la 640 lei la 704 lei;

· majorarea salariului minim lunar garantat în plată în mod diferențiat, la 2.080 lei față de 1.900 lei anul trecut, la 2.350 lei pentru persoanele cu studii superioare și minimum un an vechime, la 3.000 de lei pentru persoane angajate în sectorul firmelor cu minimum 80% cifra de afaceri în sectorul construcțiilor;

Sănătate:

· pe sănătate, finanțarea este cu 6,1 miliarde mai mare decât sumele cheltuite anul trecut;

· anul acesta, Ministerul sănătății va achiziționa o mie de incubatoare;

Educație

· am alocat educației cu 47% mai mult decât anul trecut, de la 21 de miliarde la 30,8 miliarde;

· dotarea fiecărei clase pentru elevii din clasele V-XII cu table electronice, rechizite în valoare de 0,7 miliarde de lei pentru aproximativ 2 milioane de copii, majorarea cu 25% a veniturilor nete ale cadrelor didactice;

Investiții

· 2019 va fi anul investițiilor. Alocăm 49,65 miliarde de lei, adică 4,86% din PIB pentru investiții, in creștere cu 45% față de 2018;

· la Ministerul transporturilor, fondurile sunt cu 6 miliarde de lei mai mare, adică cu 74,4% în plus față de anul 2018;

· bugetele locale beneficiază anul acesta de o alocare record, totalul sumelor care se distribuie din veniturile totale de stat și din subvenții sunt de 47,9 miliarde lei, cu 19,3% mai mari decât cele din anul 2018, ceea ce reprezintă 61,4% din totalul bugetelor locale;

· mpozitul pe venit colectat la bugetul de stat merge în proporție de 100% la bugetele locale, respectiv 22,2 miliarde de lei, comparativ cu 15% miliarde cât s-a repartizat în anul 2018;

Cu seară în urmă Dăncilă a anunțat și că ar putea fi rediscutate unele prevederi ale OUG 114.

Cifrele proiectului de buget pe 2019

Proiectul de buget pe 2019, prezentat în urmă cu o săptămână de Ministerul Finanţelor, prevede un plus de 54,9% la Transporturi, de 64,6% la Sănătate şi de 46,7% la Educaţie, la Ministerul pentru Mediul de Afaceri şi Ministerul Comunicaţiilor înregistrându-se o scădere a bugetelor.

Printre ministerele care au cel mai mult de câştigat în acest an sunt Ministerul Transporturilor, un plus la buget de 54,9% faţă de bugetul alocat anul trecut, până la 11,66 miliarde de lei, Ministerul Sănătăţii, +64,6%, până la 9,486 miliarde de lei, şi Ministerul Educaţiei, +46,7%, până la 30,83 miliarde de lei, potrivit proiectului de buget pe 2019. Totodată, Ministerul Muncii şi Administraţia Prezidenţială au printre cele mai mici creşteri, în timp ce Secretariatul General al Guvernului (SGG) are un buget cu 64,8% mai mare. Ministerul pentru Mediul de Afaceri şi Ministerul Comunicaţiilor au printre cele mai mari scăderi.

Proiecţia bugetară pentru acest an este construită pe un produs intern brut de 1.022.500 milioane lei, o ţintă de creştere economică de 5,5%, o rată a inflaţiei de 2,8% şi un deficit bugetar pe cash estimat la 2,55% din PIB. Deficitul ESA este prognozat la 2,57% din PIB, conform proiectului de buget pe 2019.

Nemulțumiri pe marginea proiectului de buget pe 2019

Deşi proiectul de buget urmează ssă fie discutat de Executiv, în continuare există nemulţimiri din partea primarilor de municipii, dar şi din alte domenii.

Chiar joi, DIICOT a precizat, într-un comunicat, că fondurile alocate prin proiectul de buget nu permit desfăşurarea în condiţii optime a activităţii şi pun în pericol finalizarea cauzelor penale aflate în curs. Instituţia susţine că după plata datoriilor, suma rămasă îi permite funcţionarea pentru cel mult şase luni.

Şi medicii de familie şi-au exprimat public nemulţumirea faţă de finanţarea medicinei primare în 2019, fapt care „aruncă medicina de familie în criză“. Societatea Naţională de Medicina Familei (SNMF) a solicitat autorităţilor să asigure stabilitate pentru cabinetele medicilor de familie, temelia oricarui sistem public de sănătate funcţional şi eficient.

Totodată, UDMR, care are un protocol de colaborare cu coaliţia PSD-ALDE, a criticat proiectul de buget.

Bani de la serviciile de informații, la vitamina D pentru copii

Bugetele tuturor celor patru servicii de informaţii ale României cresc anul acesta. Creditele bugetare cumulate ale SRI, SIE, STS şi SPP se majorează astfel cu aproape 14%, potrivit proiectului bugetului de stat, de la 3,17 miliarde lei anul trecut la 3,61 miliarde lei în 2019, cea mai mare creştere fiind consemnată de STS, de aproape 70%.

Liderul PSD Liviu Dragnea a susţinut reducerea bugetelor serviciilor de informaţii, afirmând că "banii vor merge la copiii României”, el invocand posibilitatea instituireii unui program prin care copiii să beneficieze gratuit de vitamina D, ceea ce i-a atras critici şi ironii.

Proiectul prevede tăierea cu 6% a creditelor bugetare ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), de la o execuţie preliminată pe 2018 de 185,058 milioane lei la o alocare de 174,017 milioane lei anul acesta. Anul trecut, bugetul DNA a crescut cu aproape 10% faţă de 2017.

De asemenea, proiectul prevede reducerea cu 33,86%, faţă de execuţia preliminată pe 2018, a creditelor bugetare destinate susţinerii cultelor religioase, care constau în principal în bani alocaţi pentru construirea şi întreţinerea lăcaşelor de cult, de la 213,2 la 141 milioane lei. În 2017, în acest scop s-au cheltuit de la buget doar 70,26 milioane lei.

proiectul de buget, aici

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22