Guvernul a aprobat bugetul pe 2012

Fara Autor | 25.11.2011

Pe aceeași temă

 

Guvernul a aprobat, vineri, proiectul de buget pentru anul viitor. Documentul urmează să fie transmis Parlamentului spre dezbatere şi adoptare. Salariile și pensiile rămân înghețate în 2012, potrivit unor surse guvernamentale, iar ministerele vor avea bugete mai mari pentru a putea atrage fonduri europene.
 
Bugetul general consolidat pe anul 2012 a fost construit pe venituri totale de 195,3 miliarde lei şi cheltuieli totale de 206,5 miliarde lei, care conduc la un deficit nominal de 11,2 miliarde lei, adică 1,9% din PIB pe metodologia cash şi sub 3% pe standarde europene, informează Mediafax.
 
Veniturile bugetare reprezintă o pondere de 33,7% din PIB, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de acest an, cele mai mari ponderi fiind înregistrate de contribuţiile sociale, TVA şi accize.
 
Cheltuielile bugetare estimate au o pondere de 35,6% din PIB, faţă de 37,8% din PIB în 2011.
 
Resursele bugetare interne alocate pentru investiţii vor scădea anul viitor cu 1,3-2 miliarde lei faţă de sumele programate în 2011, dar Guvernul speră să compenseze printr-o absorbţie a fondurilor europene în creştere cu aproape 50%.
 
Concomitent, subvenţiile scad la 0,91% din PIB, faţă de 1,2 % din PIB în acest an, cheltuielile de personal continuă sensul descendent şi în anul 2012, ajungând la 6,9 % din PIB, de la 7,5% în acest an, cu perspectiva creşteri acestora în cursul anului până la 7,2%, în cazul în care condiţiile economice vor permite acest lucru.
 
În acest uiltim scenariu, Guvernul ar putea aloca 1,7 - 1,8 miliarde de lei pentru majorarea salariilor de la mijlocul anului viitor, ceea ce înseamnă o majorare a fondurilor de salarii cu 4,5%.
 
Creştere economică este estimată în intervalul 1,8% şi 2,3%.
 
Conform legii, proiectul de buget pentru anul următor trebuia transmis Parlamentului de către Guvern până la 15 octombrie, dar Executivul a aşteptat finalizarea negocierilor din această toamnă cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi prezentarea de către Comisia Europeană (CE) a prognozei de creştere economică pentru anul viitor înainte de a aproba bugetul.
 
Aprobarea de către Guvern a proiectului de buget pentru 2012 a fost amânată şi de liderii coaliţiei, după ce mai mulţi miniştri, în principal cei ai UDMR, s-ar arătat nemulţumiţi de fondurile repartizate, în timp ce membri ai coaliţiei, inclusiv din partea PDL, au reclamat fondurile insuficiente repartizate autorităţilor locale.
 
Ulterior, Kelemen Hunor, preşedinte al UDMR şi ministru al Culturii, a declarat că bugetul de pornire pe anul 2012 al ministerului pe care îl coordonează nu va fi mai mic decât cel din acest an, aşa cum prevedea proiectul iniţial.
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22