Pe aceeași temă
Guvernul a aprobat, in sedinta de marti, impozitarea salariilor compensatorii acordate membrilor fostelor comisii din care s-a infiintat Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) cu 85 la suta.

Premierul Victor Ponta declarase, luni, ca impozitarea cu 85% a acestor salarii compensatorii este, de fapt, o "taxa pe obraz gros".
ASF a preluat responsabilitatile Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, incepandu-si activitatea pe 29 aprilie.
Comisiile respective erau conduse de 19 comisari, iar sefii acestora castigau intre 14.000 si 40.000 de euro pe luna.
Astfel, salariile compensatorii ajungeau chiar si la sute de mii de euro.
"Mie mi se pare absolut inacceptabil sa iei 800.000 de euro dupa ce ai luat 20-30.000 de euro pe luna, intr-o institutie totusi publica. In America s-au impozitat cu 90% bonusurile acelea de la bancile care au intrat in faliment. Cred ca ar trebui sa facem acelasi lucru si am cerut Ministerului de Finante sa gasim o solutie", a declarat Ponta, luni.
Impozitarea este similara celei din cazul drepturilor litigioase, respectiv de 85 la suta.
Cititi si: