Guvernul a inclus Palatul Primaverii pe lista imobilelor propuse spre vanzare

Fara Autor | 25.04.2014

Pe aceeași temă

Guvernul a decis ca Palatul Primaverii, resedinta lui Nicolae Ceausescu in perioada in care acesta a fost sef al statului, sa fie inclus pe lista imobilelor RA-APPS aflate in domeniul privat al statului si propuse in vederea vanzarii

Decizia ca Palatul Primaverii sa fie trecut pe lista imobilelor propuse la vanzare a fost adoptata prin ordonanta de urgenta.

Agentia MEDIAFAX a anuntat joi ca Palatul Primaverii va fi scos din baza de protocol si oferit la vanzare de catre RA-APPS, cu argumentul ca nu mai este folosit decat de 3-4 delegatii oficiale pe an, iar costul unei eventuale chirii ar fi foarte mare.

La acel moment, reprezentantii Guvernului au precizat pentru MEDIAFAX ca exista un proiect inca nepublicat in Monitorul Oficial si ca imobilul "nu se vinde", dar trecerea din domeniul public in privat "creeaza aceasta posibilitate".

Conform legii, Guvernul aproba trecerea unui imobil din domeniul public in cel privat al statului, iar RA-APPS decide ulterior, pe baza acestei schimbari juridice, instrainarea imobilului prin vanzare sau inchiriere.

Documentul prezentat, joi, stabilea ca, prin ordonanta de urgenta a Guvernului, Palatul Primaverii va fi trecut din domeniul public in domeniul privat al statului si inclus pe lista imobilelor RA-APPS propuse in vederea vanzarii.

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22