Guvernul a modificat legislaţia audiovizualului prin ordonanta

Fara Autor | 27.11.2012

Pe aceeași temă

Guvernul a modificat legislaţia audiovizualului stabilind, printre altele, ca preţurile oferite de intermediari, respectiv agenţiile de publicitate, clienţilor care doresc spaţii publicitare să fie confirmate în mod obligatoriu şi în prealabil cu radiodifuzorii, conform Mediafax.

Potrivit noii versiuni a ordonantei, obtinuta de HotNews.ro, cele mai multe dintre prevederile versiunii care a circulat in prima parte a lunii  raman intacte. Ies unele prevederi precum cea care ar fi intarit controlul politic asupra CNA, prin posibilitatea ca membrii forului audiovizual sa fie demisi de catre Parlament prin respingerea rapoartelor anuale de activitate. Sunt pastrate masuri precum cele ce urmaresc transparentizarea fata de televiziuni a fluxului de bani intre beneficiarii de reclama si agentii, obligatii suplimentare pentru cablisti sau aplicarea sanctiunilor CNA doar dupa solutionarea eventualelor contestatii in instanta.

 

Puteti citi integral textul ordonantei pe HotNews.ro, AICI.

 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a declarat că ordonanţa vizează "combaterea corupţiei şi a sistemelor subterane" de achiziţionare a spaţiului media prin practici netransparente şi anticoncurenţiale, potrivit Mediafax.

Zaharescu a adăugat că a doua categorie de schimbări vizează protecţia interesului consumatorilor prin instituirea unor reglementări clare şi obiective privind accesul la programele de televiziune în condiţii de calitate.

 

"În acest sens, ordonanţa menţionează stoparea practicii furnizorilor de servicii de a efectua modificări în mod unilateral în grilele de programe fără a informa în timp consumatorii. Ordonanţa stabileşte ca serviciile de programe să fie ordonate în grilele distribuitorilor în funcţie de cota de audienţă, măsurată şi certificată de un organism independent", a spus Zaharescu.

Potrivit sursei citate, ordonanţa transpune în legislaţia naţională dispoziţii ale reglementărilor europene privind procedura transparentă de determinare a posturilor de televiziune ce fac parte din categoria "must carry". Astfel, distribuitorii de servicii sunt obligaţi să asigure aceeaşi calitate a semnalului, retransmis prin reţeaua lor pentru toate serviciile de programe.

 

Alte schimbări vizează modificarea criteriilor de stabilire a serviciilor de programe cu pondere semnificativă în formarea opiniei publice, acestea fiind programele de ştiri, analiză şi dezbateri politice sau economice.

Totodată, a arătat oficialul guvernamental, se modifică Legea audiovizualului în sensul că introducerea în instanţa judecătorească a contestaţiei privind deciziile de sancţionare emise de CNA suspendă efectele acestor decizii.

 

Cerinte pentru a fi membru CNA

Ordonanţa stabileşte, de asemenea, cerinţele pentru dobândirea calităţii de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, similar celor reglementate pentru toate celelalte autorităţii de reglementare şi supraveghere din România.

Astfel, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de condiţii: să fie cetăţeni români cu domiciliul în România, să dispună de reputaţie, cunoştinţe teoretice şi experienţă profesională "adecvată naturii, extinderii şi complexităţii activităţii CNA" şi cu o vechime de cel puţin 5 ani în domeniul audiovizualului, să nu fie soţi, rude ori afini până la gradul al III-lea, inclusiv cu preşedintele României, preşedinţii Camerelor Parlamentului sau membrii Guvernului, să nu aibă cazier fiscal sau judiciar.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22