Guvernul a revizuit în SCADERE estimarea privind PIB-ul şi creşterea economică din acest an, dupa discutiile cu FMI

Fara Autor | 21.01.2013

Pe aceeași temă

Guvernul a revizuit în scădere, în urma discuţiilor cu FMI, prognoza privind Produsul Intern Brut şi creşterea economică pentru acest an, comparativ cu declaraţiile oficiale anterioare, noua ţintă pentru avansul PIB fiind în prezent de 1,6%, faţă de "abordarea prudentă" de 1,8% din urmă cu zece zile, transmite Mediafax.

Sinteza indicatorilor macroeconomici pentru bugetul pe acest an conţine o estimare de creştere economică de doar 1,6% şi un PIB de 623,3 miliarde lei.

 

În urmă cu zece zile, la prezentarea datelor macroeconomice privind proiectul de buget pentru acest an, Guvernul anunţa că şi-a fixat pentru acest an o ţintă prudentă de creştere economică de 1,8% din PIB, dar speră, într-o variantă optimistă, să atingă un avans economic de 2% din PIB. Executivul anunţa totodată un nivel al PIB de 629 miliarde lei.

Guvernul preciza atunci că acestea sunt datele cu care "pleacă la drum în modelul de bază", dar că urmează să discute pe această temă cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.

 

Veniturile bugetului consolidat sunt proiectate la 209,2 miliarde lei (reprezentând 33,6% din PIB), iar cheltuielile bugetului general consolidat ar urma să atingă 222,6 miliarde lei (35,7% din PIB), deficitul astfel rezultat fiind calculat la 13,3 miliarde lei (2,1% din PIB).

Câştigul salarial net lunar este indicat la 1.615 lei.

Numărul şomerilor este estimat la un total de 465.000 persoane, iar cel al angajaţilor este indicat la 4,48 milioane persoane, din care 1,18 milioane persoane în sectorul bugetar.

Numărul pensionarilor luat în calcul la elaborarea bugetului pe acest an este de 5,4 milioane persoane.

Sursa: MEDIAFAX

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22