Guvernul a trecut toate institutele naţionale de cercetare-dezvoltare în coordonarea Educaţiei

Fara Autor | 23.12.2012

Pe aceeași temă

Toate institutele naţionale de cercetare-dezvoltare vor fi trecute în coordonarea Ministerului Educaţiei, iar Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică va fi desfiinţată, a decis Guvernul prin ordonanţa de urgenţă care stabileşte noua structură guvernamentală, conform mediafax.

"În termen de 30 de zile, prin hotărâri ale Guvernului, trec în coordonarea Ministerului Educaţiei institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, aflate în coordonarea sau subordinea Guvernului, a Ministerului Educaţiei, Ministerului Economiei, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerului Comunicaţiilor, Ministerului Muncii, Ministerului Mediului, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Agriculturii, precum şi alte institute, centre, staţiuni sau unităţi de cercetare organizate ca instituţii publice ori de drept public", se arată în document.

Institutele, centrele sau staţiunile aflate în coordonarea sau în subordinea Academiei Române şi a academiilor de ramură pot trece în coordonarea Ministerului Educaţiei numai cu acordul Academiei Române şi al academiilor de ramură.

Conform noii organizări guvernamentale, în cadrul Ministerului Educaţiei va lucra un ministr delegat pentru Învăţământul Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică.




 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22