Pe aceeași temă
În cursul zilei de ieri, membrii guvernului Ciolacu au trecut pe repede înainte prin audierile în comisiile de specialitate ale Parlamentului, toți fiind declarați „admiși”.
Votul în plen nu este o problemă pentru coaliția redusă PNL-PSD după ieșirea UDMR de la guvernare, cele două partide deținând împreună cu minoritățile au 292 de parlamentari, mult peste cele 234 de voturi necesare pentru învestitură
Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunțat că membrii PSD care nu votează guvernul vor fi excluși din partid. O măsură similară va fi luată și de PNL, potrivit informațiilor G4Media
Noul guvern pe care liderul PSD, Marcel Ciolacu, ar urma să îl conducă în următorul an și jumătate va avea 18 ministere, față de 20, câte au fost în Cabinetul Ciucă - au dispărut Sportul și Turismul, care vor deveni agenții.
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fcameradeputatilor%2Fvideos%2F3394535577466954%2F&show_text=false&width=560&t=0" width="560" height="314" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowfullscreen="true" allow="autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share" allowFullScreen="true"></iframe>
PSD și PNL și-au împărțit în mod egal portofoliile, iar fiecare partid va avea câte un vicepremier - Marian Neacșu (PSD) și Cătălin Predoiu (PNL, mutat de la Justiție la Interne), în timp ce UDMR a fost lăsat în afara guvernării.
Potrivit ordinii de zi a ședinței comune a celor două camere, premierul desemnat Marcel Ciolacu va prezenta Programul de guvernare şi Lista Guvernului.
Vor avea loc dezbateri, apoi Parlamentul va acorda votul de încredere Guvernului Ciolacu cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
După ce Guvernul va primi votul Parlamentului, premierul şi miniştrii vor depune jurământul, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.
Lista miniștrilor din Cabinetul Ciolacu
Miniștrii PSD:
Vicepremier Marian Neacșu
Transporturi - Sorin Grindeanu
Fonduri Europene - Adrian Câciu
Muncă - Marius Budăi
Sănătate - Alexandru Rafila
Apărare - Angel Tîlvăr
Digitalizare - Ivan Bogdan Gruia
Agricultură - Florin Barbu
Familie - Gabriela Firea
Economie - Radu Oprea
Miniștrii PNL:
Vicepremier Cătălin Predoiu
Justiție - Alina Gorghiu
Finanțe - Marcel Boloș
Dezvoltare - Adrian Veștea
Interne - Cătălin Predoiu
Mediu - Mircea Fechet
Externe - Luminița Odobescu
Educație - Ligia Deca
Cultură - Raluca Turcan
Energie - Sebastian Burduja
Principalele puncte din programul de guvernare PSD-PNL, citite după foaie de Marcel Ciolacu la desemnarea sa pentru funcția de prim-ministru:
Educația trebuie să devină un pilon de dezvoltare durabilă. Este nevoie de un nou model economic și social.
Piața ne-a arătat în criză că nu produce eficiență, și speculă
Trebuie să găsim soluții și un program național de reducere a polarizării sociale
Știm exact de avem de făcut și avem 5 mari obiective, între care să rezolvăm problema pensiilor speciale și legea salarizării
Singura șansă e ca România să se dezvolte prin patriotism economic
Toate companiile care produc în România sunt românești, indiferent că acționarii sunt români sau străini
Vom crește salariul minim pentru a reduce numărul salariaților aflați în sărăcie
La finalul acestui mandat orice angajat trebuie să câștige minimum 500 de euro, iar cîștigul mediu net să ajungă la minimum 1.000 de euro
Educația - ne-am asumat creșterea accelerată a salariilor prin noua lege a salarizării unitare. Așa vom face
Vrem să modernizăm cabinetele medicilor de familie din urbanul mic și rural
Vom dota peste 70 de ambulatorii publice
Eu nu voi conduce Guvernul PSD și PNL, cu Guvernul României
Cu regret spun: în acest moment colegii mei din UDMR nu sunt în această coaliție, dar, repet, seara nu s-a terminat