Pe aceeași temă
Așa cum a făcut, miercuri, liderul PSD, el arătându-se nemulțumit de întâlnirile pe care le are cu miniștrii Cabinetului Cioloș.
“Cred că trebuie să luăm o pauză, pentru că întâlnirile grupului nostru cu miniștrii sunt din ce în ce mai plictisitoare, nu spun nimic, nu dau răspunsuri, ne și încurcă”, a spus Liviu Dragnea la Parlament, citat de Digi 24.
Un alt Dragnea la învestirea Guvernului
Atitudinea pe care o arată acum șeful social-democraților e sensibil diferită de cea avută la învestirea în funcție a Guvernului condus de Dacian Cioloș.
În 11 Noiembrie a primit Cabinetul Cioloș votul de încredere în Parlament. Atunci, Dragnea a ținut să atragă atenția că învestirea în funcție a noului Guvern nu înseamnă un cec în alb.
“Vom sustine Guvernarea, atat timp cat continua masurile ecnomice incepute de guvernarea noastra, atat timp cat avem certitudinea ca va pregati in mod corect alegerile din 2016. Depinde de dvs. daca vom fi parteneri sau adversari”, îi transmitea Dragnea lui Cioloș, acum câteva luni, de la tribuna Legislativului.
Totusi, a subliniat liderul PSD, daca vor avea indoieli fata de activitatea Executivului, “atunci sprijinul nostru va inceta. Nu vom ezita sa folosim toate mijloacele pentru a concedia guvernul”.
Social-democratul îl mustră pe premier
N-a trecut mult timp și Liviu Dragnea începea să îi facă planul de remanieri guvernamentale premierului
Întrebat în 19 Februarie cu privire la inițierea unei moțiuni de cenzură, șeful PSD a spus că nu vrea să dea termene: “cine știe, poate brusc, în zilele următoare, în următoarea săptămână, poate premierul face ceva remanieri, poate că a înțeles că unii nu mai pot rămâne pe acolo, poate își schimbă atitudinea”, a spus Dragnea atunci.
Președintele social-democraților crede că premierul ar trebui să remanieze câțiva membri ai Cabinetului său.
“Dacă simte, dacă înțelege că va începe și dumnealui să aibă probleme ca Guvern în ansamblu din cauza unor membri ai Cabinetului, atunci înseamnă că va proceda rapid la niște remanieri.
Dacă nu va înțelege lucrul ăsta și îi va păstra în orice situație pe toți membrii Cabinetului, mai devreme sau mai târziu, atunci reacția va fi asupra întregului Cabinet. (...) Decizia finală e a dumnealui, nu eu îi fac Guvernului”, a declarat Liviu Dragnea, precizând că are nemulțumiri față de unii miniștri, “ca mulți oameni”.
Dragnea, scut în fața Antenelor
Scandalul evacuării sediilor Antenelor de către ANAF a livrat o nouă măsură a modului în care șeful celui mai mare partid înțelege să facă politcă. Dragnea amenința, în context, cu moțiunea de cenzură dacă Antenele vor fi evacuate.
Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de inchisoare cu executare, părea să inregistreze o noua victorie, chiar impotriva unei hotarari judecatoresti definitive. Sa nu uitam ca in acest caz vorbim in primul rand de prejudiciul din dosarul ICA - 60 de milioane de euro - care, dupa aproape doi ani de la condamnarea lui Voiculescu, nu a intrat inca in posesia statului roman.
Astfel, Liviu Dragnea a declarat ca, daca Antenele vor fi evacuate, e posibil ca social-democratii sa depuna o motiune de cenzura impotriva Guvernului Ciolos. "Am discutat azi in partid. Ieri am fost mai transant. Nu am folosit cuvinte mestesugite. Daca se intampla ca ANAF sa inchida cinci televiziuni, Guvernul Romaniei, care a spus ca protejeaza libertatea presei, cred ca nu mai poate ramane in functie. Daca se intampla, noi analizam foarte serios eventualitatea depunerii unei motiuni de cenzura. Devine extrem de periculos pentru democratie, pentru libertatea noastra", a declarat Liviu Dragnea, unde altundeva dacă nu la Antena 3.