Guvernul discuta varianta restituirii in natura pentru dosarele depuse sau inscrise intr-un anumit termen

Fara Autor | 17.04.2012

Pe aceeași temă

 

Guvernul analizează varianta ca viitorul proiect de lege privind despăgubirile pentru proprietăţile naţionalizate să prevadă restituirea în natură pentru dosarele deja depuse la ANRP, cu stabilirea unui termen până la care mai pot fi depuse dosare care să fie soluţionate tot cu retrocedări în natură, au declarat surse guvernamentale citate de Mediafax.
 
Sursele citate au declarat că Ministerul Justiţiei a fost mandatat să analizeze din punct de vedere juridic o soluţie pentru amendarea proiectului de lege în acest sens.
 
"Ministerul Justiţiei va analiza condiţiile legale în care procesele aflate deja în procedură la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor vor putea beneficia în continuare de restituirea în natură a proprietăţilor", au declarat sursele citate.
 
Potrivit acestora, proiectul de lege ar putea include totodată un termen limită până la care persoanele care revendică proprietăţi naţionalizate ar putea solicita restituirea în natură a bunurilor imobile revendicate.
 
"Proiectul de lege ar putea include şi un astfel de termen, după care nu va mai fi posibilă retrocedarea în natură, iar nivelul despăgubirilor va fi limitat la 15%", au precizat sursele citate.
 
Guvernul vrea să limiteze la 15% din valoarea reală a bunului în cazul despăgubirilor care vor fi plătite de stat foştilor proprietari pentru proprietăţile naţionalizate şi să elimine posibiliatate restituirii în natură.
 
De asemenea, plata se va face eşalonat pe o perioadă între 10-12 ani, termenul de depunere a dosarului fiind unul de decădere şi stabilit la maximum 90 zile.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22