Pe aceeași temă
Pregătirea alegerilor reprezintă o prioritate a Guvernului, atât cele locale, cât și cele parlamentare, vin într-un moment în care societatea manifestă mari așteptări pentru o calitate mai bună a clasei politice. Premierul Dacian Cioloș a făcut declarații, luni, în Parlament. El a fost invitat să participe la Ora Premierului, la inițiativa PNL.
“Decizia privind alegerile locale a fost luată de Parlament acum un an. Subiectul a fost repus în discuție acum, după ce, în Noiembrie, o parte a societății a cerut revenirea la două tururi. Partidele nu au dat semne că doresc redeschiderea subiectului. Guvernul și-a asumat răspunderea organizării nepărtinitoare a alegerilor, alegeri care vor fi organizate pe baza legislației alese în Parlament”, a declarat Cioloș, în fața deputaților.
Opțiunile pe care Executivul le are pe masă, Ordonanță de Urgență sau asumarea răspunderii, ambele reprezintă instrumente care aduc Guvernul în fața Parlamentului, a precizat premierul, astfel că o modificare unilaterală a legislației electorale iese din discuție fără participarea Legislativului.
“Din discuția cu partidele nu am sesizat o opoziție la ideea pentru alegeri în două tururi. Oportunitatea privind timpul ales pentru modificarea legii este pusă în discuție”, a continuat șeful Executivului, subliiind că partidele care vor modificarea legislației acum, trebuie să-și asume responsabilitatea și nu să culpabilizeze Guvernul.
Dezbaterea de astăzi din Parlament a fost organizată la inițiativa liberalilor, din moment ce PNL e principalul partid care vrea revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. PNL e pus acum în situația de a căuta o majoritate parlamentară care să voteze modificarea legii, după ce premierul a explicat acum o săptămână că soluția revenirii la două tururi nu e la Guvern, ci în Parlament.
„Cu toată voința guvernului de a ajuta în acest proces, decizia rămâne, în cele din urmă, tot la Parlament şi e important ca partidele politice care au un interes într-un sens sau altul să-şi asume până la capăt această responsabilitate”, spunea Cioloș.
“Deci, vreau să fie clar, nu accept ca Guvernul să fie folosit ca şi instrument, de oricare partid, pentru a-şi atinge obiectivele strict de partid. Deci, am fost de acord să avem această discuţie, dar nu pentru ca guvernul să devină instrumentul niciunui partid, nici al celor care sunt împotriva modificării legii, nici al celor care vor modificarea legii.
După cum v-am spus, eu cred că o astfel de dezbatere ar trebui să continue să aibă loc, pentru ca pe viitor să fie clar, de fapt, ce vrem, pentru că eu constat că, în momentul de faţă, încă nici partidele nu ştiu exact ce vor. Ceea ce am concluzionat astăzi este că, aşa cum stau lucrurile, din discuţiile mele de astăzi dimineaţă, există o majoritate în Parlament care nu doreşte o modificare acum a regulilor jocului”, a declarat Cioloș la finalul consultărilor cu partidele.
Șansele de a reintroduce cele două tururi de scrutin la alegerile locale au scăzut brusc marțea trecută, când UNPR a anunțat că va semna cu PSD protocolul de colaborare dintre cele două formațiuni, Vor merge pe liste comune la parlamentare și, la schimb, partidul condus de Gabriel Oprea va vota în Parlament împotriva revenirii la locale din două tururi. Până și liberalii au recunoscut că șansele unui success în această chestiune sunt mici.