Pe aceeași temă
Propunerea introducerii pe ordinea de zi suplimentară a unei ordonanțe care să prevadă desființarea după aproape a 15 ani de activitate a Institutului Revoluției condus de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu a fost făcută de șeful SGG, Antonel Tănase, la începutul ședinței de Guvern.
„Domnule prim-ministru, vă rog să fiți de acord cu introducerea pe ordinea suplimentară cu un proiect de ordonanță de urgență privind desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, condus de primul președinte, de Ion Iliescu”, a spus secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.
„Aprob”, a răspuns scurt premierul Orban.
Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a fost înființat în baza unei legi din 2004, ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică. Potrivit actului normativ, Institutul are ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor – în plan politic, economic şi social – ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre.
În acest moment, Institutul este condus de Ion Iliescu, ca președinte, Gelu Voican Voiculescu, director general, și Emilian Cutean, secretar general.
Institutul Revoluției a fost recent în centrul unui scandal, concertul pe care voia să-l organizeze pentru a marca 30 de ani de la Revoluție fiind anulat ca urmare a protestelor societății civile.