Pe aceeași temă
Noile reguli vor fi aplicate incepand cu luna septembrie, iar Romania este singura tara din Europa care recurge la aceasta masura, transmite Pro TV.
Companiile care au cel puțin 30 la sută din numărul total de angajați persoane cu dizabilități se numesc unități protejate. Așa este și o firmă din Iași, unde lucrează Andrei, intervievat de PRO TV. La doar 26 de ani, el suferă de un handicap grav și spune că i-a luat mult timp să găsească un angajator care să îl accepte.
“Acest loc de muncă este totul pentru mine: fac dosare, lipesc dosare, trec prin mână mea multe documente zilnic. Persoanele cu dizabilități găsesc greu un loc de muncă. Suntem văzuți altfel în afară, altfel în societate”, spune Andrei.
Bogdan a avut un accident de mașină, în urma căruia i-a paralizat mână dreaptă. Din această cauză, și-a găsit greu o slujbă.
“Am fost la zeci de interviuri, am depus CV-uri și nu mi s-a oferit șansa. Aici am găsit totul, am un salariu și nu mai depind de părinți”, spune el.
Firmele si institutiile publice care nu se incadreaza in aceste prevederi, vor trebui sa platească, de acum încolo, pentru fiecare loc neocupat din minimul cerut de lege, o suma egala cu salariul minim brut, scrie Profit.ro.
Suma este de cel putin doua ori mai mare decat pana in prezent. Astfel, pana acum, angajatorii cu cel putin 50 de salariati care nu respectau aceasta prevedere erau obligati fie sa plateasca, pentru fiecare loc neocupat din minimul cerut de lege, o suma egala cu jumatate din salariul minim brut, fie sa cumpere, de aceeasi suma, produse sau servicii realizate de persoane cu handicap, in unitati protejate autorizate. In acest mod, suma obligatorie pe care erau nevoiti sa o plateasca era "amortizata".
Practic, daca pana acum aveau optiunea de a obtine servicii sau produse in schimbul sumelor virate la bugetul de stat, de acum incolo acest lucru nu va mai fi posibil.
Astfel, nu doar ca firmele si institutiile publice care nu respecta prevederile vor avea costuri mai mari, ci persoanele cu dizabilitati care pana acum beneficiau de pe urma vanzarii produselor si serviciilor, in conditiile mentionate mai sus, nu vor mai putea face acest lucru pe viitor.
Sunt 530 de unitati protejate autorizate in Romania, adica institutii unde cel putin 30 la suta dintre angajati sunt persoane cu handicap, si sunt firme unde aproape toate serviciile si produsele erau achizitionate in acest mod. "95% din contractele noastre sunt pe aceasta lege", a declarat, pentru StirileProTv.ro, directorul unei unitati protejate.
Si patronii sunt suparati. Pe langa faptul ca vor avea costuri duble, nici nu mai au garantia ca banii ajung la persoanele cu dizabilitati, avand in vedere ca ii vor vira direct la stat si nu exista nicio prevedere ca acesti bani vor fi folositi exclusiv pentru integrarea sociala a persoanelor cu dizabilitati, scrie ziare.com.
In 2016, suma castigata de stat in baza acestei legi a fost de 174 de milioane de lei de la 7.400 de angajatori, iar in acest an, pana acum, 124 de milioane de lei de la 7.500 de angajatori.
In Romania exista, mai putin de 35.000 de persoane cu handicap angajate in institutii publice sau firme. Numarul persoanelor cu dizabilitati in Romania este de circa 800.000.
Datele oficiale arată că aproximativ 16% dintre cetățenii români cu dizabilități și drept de muncă sunt angajați, în timp ce media angajării acestor persoane în statele Uniunii Europene este de 50%, scrie Profit.ro, la 30 septembrie 2015 erau angajate în muncă doar 15,85% din persoanele cu dizabilități, raportat la totalul adulților cu dizabilități cu vârsta cuprinsă între 18-60 ani și exceptând pensionarii de invaliditate gradul I și II.