Pe aceeași temă
De asemenea, Guvernul a aprobat de asemenea suspendarea plății taxei de spectru și frecvențe radio pentru radiodifuzori și operatorii de comunicații până la 31 octombrie 2020.
„Ca urmare a întârzierilor apărute în aprobarea bugetului ANCOM de către Parlamentul României, s-a instituit o excepţie temporară, doar pentru acest an şi bugetul a fost aprobat prin ordonanţă de urgenţă, iar una dintre prevederile importante ale acestui buget de venituri şi cheltuieli este transferul la bugetul statului a unei sume de aproximativ 700 de milioane de lei din rezervele ANCOM, sume transferate la bugetul statului pentru sprijinirea eforturilor de combatere a răspândirii epidemiei cu coronavirus”, a arătat Ionel Dancă, șeful cancelariei premierului, într-o declaraţie de presă susţinută la finalul şedinţei de guvern.
Acesta a mai precizat că Guvernul a mai adoptat și o Ordonanță de Urgență "prin care sunt suspendate obligaţiile de plată, sunt exceptate de la obligaţia de plată a taxei de spectru pentru radiodifuzori în cursul anului 2020 şi, de asemenea, este amânată obligaţia de plată a acestei taxe pentru ceilalţi operatori de comunicaţii electronice care utilizează frecvenţe radio. Este amânată obligaţia de plată până la 31 octombrie 2020."
ANCOM nu este instituție bugetară, ci este o autoritate publică autonomă sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii, venituri pe care le obține în cea mai mare măsură de la operatorii de comunicații prin tarifele de utilizare a spectrului radio ori a resurselor de numerotație alocate. Autoritatea se află pe excedent de 10 ani și are în prezent în conturi peste 1 miliard de lei.