Guvernul scoate 1,6 miliarde de lei din Fondul de rezervă ca să plătească pensiile

Redactia | 21.11.2024

Guvernul nu are bani să plătească pensiile pe luna decembrie, după ce acestea s-au mărit la recalculare, așa că este obligat să apeleze la Fondul de Rezervă de unde va scoate 1,6 miliarde de lei.

Pe aceeași temă

Pe agenda sedinței de guvern de joi se află un proiect de hotărâre în acest sens. În momentul în care legea pensiilor a fost adoptată, guvernul a susținut că ea este sustenabilă și că există fondurile necesare pentru măriri, deși economiști au atras atenția asupra riscului.

 Nu este prima oară când Guvernul Ciolacu se folosește de Fondul de Rezervă pentru a plăti pensii și salarii, sau pentru a da bani primarilor,

„Potrivit execuției bugetului asigurărilor sociale de stat ianuarie-septembrie 2024, s-a constatat faptul că sumele aprobate în bugetul asigurărilor sociale de stat pentru plata drepturilor de pensie, până la sfârșitul anului, sunt insuficiente ca urmare a faptului că, începând cu data de 01 septembrie 2024, au intrat în plată drepturile de pensie si a indemnizației aferente deciziilor de pensii recalculate, conform Legii nr.360/2023 privind sistemul public de pensii, se arată în nota de fundamentare, potrivit HotNews.ro.

Din acest motiv, este necesară suplimentarea „cu suma de 1.600.000 mii lei pentru plata diferențelor de pensii recalculate, conform Legii nr.360/2023 privind sistemul public de pensii”, mai scrie în document.

Plata pensiilor pe decembrie ar însemna aproape 11 miliarde de lei

Ministerul Muncii justifică astfel nevoia suplimentării bugetului cu 1,6 miliarde de lei:

  • „Execuția bugetară estimată ianuarie – octombrie 2024 la bugetul asigurărilor sociale de stat, titlul 57„Asistență socială”, este în sumă de 112.234.024 mii lei, dintr-un buget aprobat la acest titlu în sumă de 134.620.843 mii lei, buget rămas = 22.386.819 mii lei.

  • Din bugetul disponibil de 22.386.819 mii lei se va achita suma estimată de 13.000.000 mii lei pe luna noiembrie (limita), rămânând un disponibil pentru luna decembrie de 9.386.819 mii lei, față de necesarul de 10.986.819 mii lei.

  • Din analiza realizată, rezultă că disponibilul rămas de 9.386.819 mii lei este insuficient pentru plata integrală pe luna decembrie a pensiilor și ajutoarelor pentru deces, fiind necesară suplimentarea titlului 57 cu suma de 1.600.000 mii lei”, subliniază Ministerul.

Aprobarea acestui act normativ va duce la „plata integrală și la timp a drepturilor de pensie pentru pensionarii sistemului public de pensii în luna decembrie 2024”, se mai menționează în document.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22