Hackerul Gucifer, cel care a publicat mesajele dintre Creţu şi Powell, adus în România

E.b. | 11.10.2016

Hackerul român Marcel Lazăr Lehel, care s-a ascuns şi sub pseudonimul Guccifer, a fost adus în România din Statele Unite și încarcerat la Penitenciarul Rahova, transmite News.ro.

Pe aceeași temă

 

Bărbatul a fost condamnat la patru ani și patru luni de închisoare în Statele Unite și la șapte ani de închisoare în România. El este a făcut publice şi e-mailuri cu mesaje şi fotografii pe care comisarul european Corina Creţu i le-ar fi trimis lui Colin Powell în perioada 2010 - 2011. 

 

Guccifer a fost adus sub escorta Poliției Române și a ofțerilor FBI, marți în România, pe Aeroportul Henri Coandă. Apoi a fost dus la Penitenciar unde va ispăşi pedepsele contopite dispuse atât de instanţele din România, cât şi din SUA, conform News.ro.


Perioada în care Marcel Lazăr Lehel s-a aflat în custodia autorităţilor americane a coincis cu escaladarea scandalului privind divulgarea unor e-mailuri ale candidatei democrate Hillary Clinton, care a fost atacată în repetate rânduri, mai ales în campania electorală, din cauza conţinuturilor e-mailuirlor private care i-au fost sparte.

 

În 1 septembrie, hackerul român a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare de către o instanţă federală americană din Alexandria, Virginia, pentru că a spart conturile de e-mail ale familiei Bush şi ale altor personalităţi, precum şi pentru furt de identitate.

 

În luna mai, hackerul român a pledat vinovat în faţa magistraţilor americani pentru mai multe acuzaţii legate de accesul neautorizat în mai multe sisteme informatice, după ce a fost extrădat de către autorităţile române.

 

Marcel Lazăr Lehel a declatat în faţa anchetatorilor americani că a reuşit inclusiv să spargă serverul privat de e-mail al fostului secretar de stat Hillary Clinton. Acesta a descris e-mailul fostului secretar de stat ca fiind ”o floare deschisă cu sute de foldere la îndemână”. Directorul FBI a dezminţit însă la începutul lunii iulie faptul că Guccifer ar fi obţinut vreodată acces la e-mailurile cu informaţii confidenţiale ale democratei.

 

Procurorii americani susţin că hackerul român a spart conturile de e-mail a peste 100 de persoane, în perioada 2012-2014. Printre politicienii americani vizaţi de hacker se numără fostul secretar de stat Colin Powell, mai mulţi membri ai familiei fostului preşedinte George W. Bush, precum şi Sidney Blumenthal.

 

Guccifer a devenit cunoscut în urmă cu trei ani, atunci când şi-a asumat responsabilitatea pentru că a spart conturile de internet ale familiei fostului preşedinte George W. Bush şi a publicat tablouri pictate de fostul preşedintele american, inclusiv autoportrete în cadă. De asemenea, el a făcut publice e-mailuri cu mesaje de dragoste şi fotografii pe care comisarul european Corina Creţu i le-ar fi trimis lui Colin Powell în perioada 2010 - 2011.

 

Hackerul român a fost condamnat, în anul 2014, la o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare, pentru că a spart conturile de e-mail ale directorului SRI George Maior, ale europarlamentarului Corina Creţu şi ale unor vedete, el fiind încarcerat la Penitenciarul Arad.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22