Pe aceeași temă
Mişcarea islamistă Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a anunţat, vineri, la Cairo că nu va prelungi armistiţiul în enclava palestiniană, în vigoare de trei zile, pentru că Israelul refuză solicitările sale. Rachete lansate din Fâşia Gaza au vizat teritoriul israelian, vineri, cu câteva ore înainte de expirarea armistiţiului intrat în vigoare marţi, a anunţat armata israeliană, relateaza Mediafax.
Armistiţiul va expira la ora 05.00 GMT (08.00 ora României), dar armata israeliană a anunţat deja că două rachete au fost lansate asupra sudului Israelului provenind din Gaza, cu trei ore înaintea acestui termen
"Deocamdată, două rachete lansate din Gaza au lovit sudul Israelului. Nicio victimă nu a fost semnalată", a anunţat armata într-un SMS trimis către jurnalişti. "Teroriştii au încălcat încetarea focului", a adăugat armata israeliană pe contul său de Twitter.
ONU a făcut apel, joi, cu câteva ore înainte de expirarea armistiţiului intrat în vigoare marţi, la prelungirea încetării focului între Israel şi Hamas, cu scopul de a le permite palestinienilor din Fâşia Gaza să primească ajutorul umanitar de care au nevoie, relatează AFP.
"Încetarea focului de 72 de ore între Israel şi facţiunile palestiniene care a intrat în vigoare la 5 august trebuie să continue", a declarat coordonatorul operaţiunilor umanitare ONU în Fâşia Gaza, James Rawley, citat într-un comunicat.
"Trebuie să sporim rapid gradul intervenţiei noastre (umanitare) pentru a răspunde nevoilor oamenilor din Gaza (...). Dar, pentru aceasta, avem nevoie de prelungirea încetării violenţelor", a subliniat el.
Joi seara, aripa militară a mişcării Hamas a ameninţat cu reluarea ostilităţilor contra Israelului odată cu expirarea armistiţiului în Fâşia Gaza, în cazul în care solicitările delegaţiei palestiniene la Cairo nu vor fi satisfăcute.
Aproximativ 520.000 de palestinieni evacuaţi din cauza luptelor s-au întors în propriile case, dar peste 65.000 de persoane nu mai au unde să locuiască, peste 10.000 de case sau apartamente fiind distruse sau grav avariate, potrivit comunicatului ONU.