Hellvig: SRI, în afara jocului de putere; controlul civil să nu fie însă instrument politic

E.b. | 05.10.2017

Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), a declarat că Serviciul se află în afara oricărui joc de putere şi că se aşteaptă ca exercitarea controlului civil asupra SRI să nu se transforme într-un instrument politic sau mediatic.

Pe aceeași temă

 


"SRI este astăzi în afara oricărui joc de putere. A fost un efort depus de-a lungul mai multor ani, însă mă aştept ca şi cei din exteriorul Serviciului să fie responsabili şi să evite atragerea Serviciului în astfel de construcţii. Controlul civil al SRI se face de către Comisia specializată a Parlamentului, iar eu, în calitate de director, mi-am exprimat permanent totala deschidere pentru asigurarea unui control real şi transparent. În egală măsură, mă aştept ca acest control să nu se transforme într-un instrument cu miză politică sau mediatică”, a declarat Eduard Hellvig, conform News.ro.


El a subliniat că SRI şi societatea trebuie să beneficieze de un cadru legislativ clar şi complet, adăugând că Serviciul a fost primul care a reclamat necesitatea actualizării cadrului normativ.


"Am solicitat în mod public, repetat, sprijinul Parlamentului pentru adoptarea noului pachet de legi privind securitatea naţională - cu scopul de a ne clarifica limitele de competenţă şi de a le aduce în actualitate. Sunt un democrat, în esenţă – motiv pentru care am respins mereu abuzurile şi excesele. Cred în reguli, cred în democraţie şi cred că fiecare poate fi performant dacă îşi face datoria profesionist, în rolul pe care îl are, cu tenacitate şi mai ales cu echilibru”, a spus directorul SRI.


De asemenea, Hellving a susţinut că societatea poate progresa doar prin democraţie, iar România poate rezista doar dacă îşi apără această libertate.

 

"Oamenilor le e mai bine în democraţii, în pieţe libere, în lumi bine apărate, în care pot să fie liberi si demni. Aceste societăţi sunt, însă, afectate în prezent de noi ameninţări şi presiuni, care trebuie înţelese, cunoscute şi gestionate. Nu putem progresa decât prin democraţie şi prin modelele societăţilor deschise, capabile să susţină instituţii puternice. Nu putem progresa decât dacă ne desfăşurăm activitatea în afara oricăror imixtiuni şi ingerinţe. Suntem loiali valorilor şi intereselor de securitate ale statului român, ale cetăţenilor ţării, ale partenerilor şi aliaţilor României”, a mai spus Hellvig, într-un discurs la Universitatea de Vest din Timişoara.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22