Pe aceeași temă
Declaraţia directorului SRI:
”De peste un an şi jumătate, în spaţiul public se discută despre protocoalele încheiate între SRI şi alte instituţii ale statului.
În această perioadă, au existat mai multe ieşiri publice – dinspre SRI – prin declaraţii de presă, comunicate sau interviuri, în care am încercat să explicăm care este situaţia referitoare la acest subiect. Cred însă că este necesar să fac cateva precizări, pentru că nu avem nimic de ascuns!
Va reamintesc, că în februarie anul trecut, am denunţat oficial toate acele protocoale controversate, oprind o practică existentă în trecut.
Ce sunt aceste protocoale? Aşa cum am explicat şi la Comisia SRI, pe 28 februarie 2017, încă de la început am întrebat instituţia dacă aceste protocoale erau necesare. Nu puteam să punem în practică legea fără protocoale?
Mi s-a răspuns că da, se putea, conform legii – dar acesta a fost instrumentul tradiţional şi acesta a fost cadrul prin care am pus în practică ceea ce scrie în lege.
Am dispus un audit intern referitor la toate aceste protocoale de colaborare cu alte instituţii. Şi am hotărât denunţarea tuturor protocoalelor care nu sunt impuse de lege sau de hotărâri ale CSAT.
Imediat, în februarie 2017, am demarat un proces de denunţare a protocoalelor cu parchetele şi instituţiile din justiţie.
Nu mai există în vigoare nici un protocol care să aibă legătură cu înfăptuirea justiţiei în România.
Referitor la cele două protocoale aflate în discuţie. Ambele au fost semnate in decembrie 2016.
Primul este un protocol neclasificat, care reglementează accesul organelor de urmărire penală la infrastructura tehnică a SRI. Acesta este încă în vigoare, iar el nu presupune nici o formă de implicare a SRI în activitatea Parchetului. Toate aceste lucruri le-am adus la cunoştinţă Comisiei de control a SRI.
De asemenea, şi preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care are atribuţii de verificare a modalităţii de punere în executare a acestui protocol, a fost notificată cu privire la existenţa sa.
Al doilea protocol, cel clasificat, reglementa modalitatea prin care SRI coopera cu Ministerul Public exclusiv pe infracţiunile privind securitatea naţională (prevăzute în titlul 10 din Codul de Procedura Penală) şi infracţiunile de terorism.
Ca să fim foarte clari, acest protocol clasificat ne-a fost impus de Legea de organizare şi funcţionare a SRI (la articolul 8). Legalitatea acestui protocol nu poate fi pusă la îndoială - sper că prin aceste precizări am lămurit această discuţie din spaţiul public.
De ce l-am semnat? Pentru ca OUG 6/2016 ne-a impus să semnăm protocoale cu instituţiile statului pentru exercitarea atribuţiilor noastre.
De ce l-am denunţat? Cum v-am spus mai devreme, auditul intern ne-a arătat că putem să ne exercităm atribuţiile, în baza legii şi fără aceste protocoale, asigurând securitatea naţională a României.
Nu am nimic de ascuns. Este un proces de transparenţă şi de normalitate pe care eu l-am iniţiat chiar dacă legea nu ne obliga la acest lucru.
Vreau să vă asigur că demersul meu de denunţare a tuturor protocoalelor la care s-a făcut referire în spaţiul public vine din determinarea de a elimina toate suspiciunile legate de implicarea Serviciului Român de Informaţii în actul de justiţie.
În încheiere, aş vrea să vă spun trei lucruri:
Înţeleg că în spaţiul public se vehiculează că aş fi semnat ceva ilegal.
Sper că explicaţiile de astăzi au fost suficient de clare pentru orice om de bună credinţă.
Trebuie să fii total rupt de realitate să mă acuzi pe mine că am ceva de ascuns în legătură cu aceste protocoale, în condiţiile în care, de cînd sunt director, am ordonat auditul cu privire la existenţa protocoalelor înainte ca subiectul să fie temă publică, am denunţat protocoalele care aveau legătură cu înfăptuirea justiţiei în România şi am început procesul de desecretizare a acestora.
S-a prezumat în spaţiul public, că acest protocol semnat de mine ar fi un abuz al SRI. Eu personal înţeleg foarte bine ce înseamnă abuzul statului împotriva cetăţenilor şi sunt determinat să lupt până în ultima zi împotriva tuturor abuzurilor, indiferent de cine le face.”
(sublinierile aparțin redacției)