Pe aceeași temă
Confruntarile de strada continua in Hong kong, protestatarii cerand mai multa libertate politica in fosta colonie britanica. Acestea sunt cele mai puternice manifestatii de strada de la trecerea regiunii sub control chinez, potrivit Romania Libera.
Manifestanţii, împotriva cărora s-a folosit gaz cu piper, purtau pelerine de plastic şi şi-au acoperit faţa cu folie de platic pentru a se proteja. Într-un gest aparent de calmare, Guvernul din Hong Kong a anunţat retragerea, luni de dimineaţa, a poliţiei antirevoltă. Însă mulţimea a crescut progresiv, iar luni după-amiaza câteva mii de persoane se adunaseră în catierul Admiralty, principalul punct de întâlnire al opozanţilor, în apropierea sediului Guvernului, potrivit estimărilor unor jurnalişti AFP. Militanţi prodemocraţie au preluat controlul asupra a cel puţin trei intersecţii rutiere majore.
Peste 200 de linii de autobuz au fost suspendate sau deviate, circulaţia tramvaielor era perturbată, iar unele staţii de metrou erau închise. Numeroase şcoli au rămas închise, la fel şi numeroase întreprinderi, perturbând activitatea economică a acestei regiuni autonome plasate sub administraţia chineză, arata sursa citata.
Studenţii, care se află de o săptămână în grevă, sunt vârful de lance al campaniei de proteste lansata cu scopul de a denunţa ceea ce locuitorii metropolei percep drept o acaparare tot mai puternică de către Beijing a afacerilor locale. Ei au pătruns vineri în sediul Guvernului local, după care au fost evacuaţi fără menajamente de către poliţie.