Horia Georgescu pentru AFP: Presiunile politice au devenit foarte AGRESIVE

Fara Autor | 26.11.2012

Pe aceeași temă

Preşedintele Agenţiei Naţionale române anticorupţie a denunţat luni o "creştere exponenţială a presiunilor politice" din toate părţile în vederea unei limitări a activităţilor instituţiei pe care o conduce, dar şi atacuri proferate de către preşedintele Senatului, relatează AFP, citat de Mediafax.

"Au existat întotdeauna presiuni, dar ele au crescut în mod exponenţial recent. Aceste presiuni au devenit foarte agresive", a declarat Georgescu pentru AFP.

 

Crin Antonescu, nou ATAC la adresa lui Horia Georgescu: Ori se lămuresc nişte lucruri în privinţa domniei sale, ori PLEACĂ. Despre ANI: Nu este instanţă, nu are capacitatea de a da sentinţe

Preşedintele PNL Crin Antonescu a luat din nou în colimator atât Agenţia Naţională de Integritate (ANI) - despre care a spus că nu este o instanţă, astfel că nu are capacitatea de a da sentinţe -, cât şi pe şeful ANI, Horia Georgescu, despre care a spus că fie se lămuresc "nişte lucruri în ceea ce-l priveşte, fie pleacă", transmite Romania Libera.

Invitat duminică seară la Antena 3, Crin Antonescu a atacat ANI referitor la cazul lui Mircea Diaconu. Lideerul PNL a explicat că acest caz îl "apasă" în mod special pentru că el este unul dintre cei care au fost pentru intrarea lui Diaconu în politică.

"Cazul lui Mircea Diaconu mă apasă într-un mod special pentru că sunt unul dintre oamenii care au pledat pe lângă domnia sa să intre în politică. El e un om modest, eu l-am convins să vină în conducerea partidului. Nu are aere de vedetă, e un om care e dispus să muncească de jos, de la gradul de soldat. Este o mare pierdere, dar este o pierdere temporară. Dar trebuie să respectăm legile, şi chiar trecând prin toate aceste greutăţi, îşi va căuta dreptatea în continuare

Când au început anchetele eu nu am cerut oprirea anchetelor, ci am cerut să se explice aceste anchete. Am cerut nişte lămuriri publice. În timp ce Parchetul General a dat un răspuns, CSM-ul m-a pârât la Instanţă care m-a acuzat de ruperea puterilor în stat. În ce-l priveşte pe domnul Georgescu, ori se lămuresc nişte lucruri în privinţa domniei sale, ori pleacă. ANI nu poate fi instanţă, poate să găsească faptul că suntem incompatibi, după care se merge în instanţă. ANI nu este o primă instanţă".

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22