Pe aceeași temă
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat, la Digi 24, că aproximativ 20 de parlamentari ar putea să fie incompatibili sau în conflict de interese. El şi-a exprimat speranţa că, după încheierea vacanţei judecătoreşti, dosarele trimise la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi judecate.
„Deocamdată ANI a identificat stări de incompatibilitate în legătură cu apartenenţa la aceste regii autonome sau asociaţii de dezvoltare intercomunitară în 50 de cazuri. Sunt alte câteva zeci de cazuri care sunt conexe acestor situaţii. Cifra pe care a avansat-o doamna Gâju (prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Comunelor din România - n.r.) nu este reală şi nu corespunde datelor pe care le are ANI. Doamna Gâju este unul dintre primarii care a fost identificat în stare de incompatibilitate. Aleşii locali spun doar o parte din problema creată. Legea este foarte clară. Aleşii locali îşi pot desemna reprezentanţi, ei nu pot să spună că nu au ştiut de această prevedere legală”, a declarat şeful Agenţiei, la Digi24.
Horia Georgescu a mai spus că primarilor nu le-a păsat de lege, deşi era în vigoare din 2003, şi că aleşii locali „au crezut că nicio instiuţie nu va aborda această problemă la nivel macro”, o problemă care se regăseşte „la fiecare partid politic”.
Cei care sunt în stare de incompatibilitate nu pot face nimic, a adăugat preşedintele ANI.
„Indiferent dacă legea se schimbă sau nu, situaţia de incompatibilitate rămâne. Am auzit nişte opinii că dacă se schimbă legea, vor beneficia de legea mai favorabilă, acest lucru se întâmplă în penal. În acest caz, aceste situaţii de incompatibilitate rămân pentru că incompatibilităţile au avut loc pe perioada unui mandat. Legea nu este retroactivă. Ei nu vor mai fi incompatibili din momentul în care legea va fi promovată şi publicată în Monitorul Oficial”, a precizat Horia Georgescu.
Despre o presupusă iniţiativă legislativă a vicepremierul Liviu Dragnea în acest sens, Georgescu a spus că nu are cunoştinţă cu privire la acest fapt. „Dacă există, va urma parcurs de avizare instituţional. Vom vedea varianta care va fi propusă, vom analiza şi vom da un răspuns Ministerului Justiţiei”, a spus el.
Totodată, Georgescu a mai spus că numărul primarilor şi consilierilor locali aflaţi în atenţia ANI ca incompatiili este de aproximativ 100. El a dezminţit zvonurile conform cărora ar fi vorba de 1.200 de aleşi locali care ar fi investigaţi de ANI, cifră vehiculată de USL.
Şeful ANI a mai spus că parlamentarii ar putea modifica, din toamnă, legislaţia, "chiar şi fără avizul Guvernului", mai ales că în Parlament există un proiect de lege privind modificarea legii ANI şi că, dacă Agenţia trece sub controlul Parlamentuui, îşi va da demisia.
Totodată, Horia Georgescu a subliniat că rata de succes a Agenţiei- decizii definitive şi irevocabile ale instanţei după sesizări ale ANI - este de 96,8%.
Urmariti principalele declaratii:
ANI a identificat stari de incompatibilitate in 50 de cazuri
Legea este foarte clara
Alesii locali nu pot spune ca nu stiau de Legea incompatibilitatii
Ei au crezut ca nici o institutie nu va aborda vreodata aceasta situatie
Primarilor nu le-a apăsat de lege
Nu putem fi acuzati de partizanat politic, cat timp Agentia a abordat cazuri din toate partidele politice
Noi ne facem datoria,aplicăm legea şi identificăm acele situaţii care generează corupţia
Colaborăm foarte bine cu Laura Codruţa Kovesi
Există elemente care pot îmbunătăţi cadrul legislativ
O declaraţie de avere poate fi depusă în 3-4 locuri, declaraţia ar trebui depusă doar pe portalul ANI
Am discutat cu primul-ministru despre aceste schimbări
S-a muncit foarte mult pentru a ajunge aici
ANI aplică legea
Despre următorul raport de ţară: Evoluţie bună, dacă se păstrează linia
sursa:RL