Hot News: Preoții, puși să-și declare în scris loialitatea față de BOR

Tudor Despina | 29.02.2016

Preoții ar putea fi puși în fața unui act pe care urmează să-și pună semnătura în vederea declarării loialității față de Biserica Ortodoxă Română.

Pe aceeași temă

 

Potrivit unui document citat de cei de la Hot News, alături de preoți, întreg personalul cu funcție de conducere în BOR, precum și persoanele nesalarizate care administrează bunuri ale Bisericii ar urma să semneze un jurământ sau act de onestitate și fidelitate față de Biserică.

 

Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu spunând că decizia a fost luată în cadrul Sfântului Sinod al Bisericii, din Ianuarie. Potrivit sursei citate, semnatarii vor fi puși să jure în fața lui Dumnezeu că își vor îndeplini sarcinile cu onestitate și fidelitate față de Biserică, că nu își vor însuși venituri sau avantaje necuvenite și că vor păstra confidențialitatea.

 

Tot personalul bisericesc ar urma să fie pus în fața actului în cauză, începând de la conducerea Bisericii, până la persoanele nesalarizate ca administrează bunuri aflate în proprietatea BOR.

 

Textul documentului, potrivit celor de la Hot News:
 

Juramant sau Act de onestitate si fidelitate fata de Biserica
 

In numele Sfintei Treimi, 
 

Subsemnatul (..) slujitor/angajat/epitrop/casier/voluntar la (..) , avand atributii de (..) jur inaintea lui Dumnezeu si a Chiriarhului meu  (..) sau a delegatului Sau (..) ca, in perioada desfasurarii activitatii in responsabilitatea de  (..), voi indeplini obligatiile prevazute in Decizia de numire (contractul de munca sau contractul de voluntariat), cu cea mai deplina constiinciozitate, onestitate, fidelitate si corectitudine fata de Biserica, nu imi voi insusi nimic din bunurile Bisericii, nu imi voi insusi venituri sau avantaje necuvenite pentru propria persoana sau pentru alta persoana sau entitate, nu voi tainui si nu voi favoriza astfel de fapte de care as lua cunostinta, voi pastra cu sfintenie confidentialitatea sarcinilor de serviciu, respectand prevederile statutare si regulamentare bisericesti, hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, ale organismelor eparhiale, dispozitiile autoritatii superioare bisericesti si legislatia in vigoare privind administratia bunurilor.



In caz contrar, voi suporta toate consecintele canonice, administrative si disciplinare bisericesti, pe care autoritatea bisericeasca le va dispune", potrivit documentului citat. Această decizie nu a apărut în comunicatul pe care BOR l-a emis cu privire la hotărârile luate în cadrul Sfântului Sinod din 14 Ianuarie.

 

Întrebat cu privire la argumentele care au stat la baza acestei decizii, purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a răspuns: “Pentru promovarea acestor valori ale onestității și fidelității, corectitudine, legalitate. Trăim într-o societate în care aceste valori se pot simți amenințate. Niciodată nu este rău să ne luăm un angajament în a promova niște valori”. Oficialul Bisericii a precizat și că documentul nu va fi făcut public, deoarece e vorba despre un act de uz intern.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22