Pe aceeași temă
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a atribuit firmei Siveco in asociere cu Expert One Research (fosta XOR IT) - o firma cu actionari apropiati deputatului Sebastian Ghita - un contract IT de peste 31 milioane lei, finantat din fonduri UE. Cele doua firme vor crea un sistem prin care vor fi furnizate servicii electronice prin care cetatenii vor putea solicita online informatii consulare, documente de identitate si calatorie, servicii pentru cetatenie, acte de stare civila sau notariale, relateaza Hotnews.
Ministerul Afacerilor Externe a facut urmatoarele precizari in privinta acestui contract:
"Contractul respectiv a fost atribuit prin parcurgerea procedurii legale de licitatie publica deschisa, desfasurata prin intermediul SEAP, initiata la data de 30. 05. 2014. In cadrul unei astfel de proceduri poate participa orice operator economic care indeplineste conditiile de participare stabilite de autoritatea contractanta.
Potrivit legislatiei in materia achizitiilor publice, autoritatea contractanta nu poate formula criterii restrictive privind participarea la procedura de achizitii pe considerente cum ar fi numele actionarilor sau relatiile comerciale dintre firmele participante.
Valoarea achizitiei este de 25.001.400 lei la care se adauga TVA (24%) si este finantata integral din fonduri externe nerambursabile.
La licitatia publica respectiva au fost depuse cinci oferte. Criteriul de atribuire a fost oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere tehnico-economic.
Proiectul a fost initiat pornind de la nevoia cetatenilor romani din strainatate de a beneficia de servicii consulare intr-o maniera simplificata, care sa limiteze necesitatea deplasarii la consulate".
Conform caietului de sarcini cele doua firme trebuie sa "implementeze unui set complet de servicii electronice pentru cetatean, nu a catorva servicii izolate, pentru crearea unei experiente comune in utilizare si mai ales pentru a maximiza sansele ca cetateanul sa poata beneficia in mod integral de toate serviciile dorite in mod electronic. Sistemul integrat trebuie sa implementeze minim 8 categorii generale mari de servicii electronice cu functionalitati front-office, adica in mod direct accesibile cetateanului (solicitare serviciu online, solicitare serviciu cetatenie, solicitare documente identitate si de calatorie, solicitare serviciu acte stare civila, solicitare serviciu acte notariale, solicitare serviciu obtinerea de acte din Romania, solicitare serviciu alte servicii, registre etc)".
Termenul de finalizare a proiectului IT este de 12 luni incepand de la data atribuirii contractului
In oferta depusa Siveco (lider de asociere) a avut ca asociat pe Expert One Research (fosta XOR IT), in spatele careia sunt apropiati ai lui Sebastian Ghita.
Expert One Research este fosta XOR-IT Systems, firma care a castigat in vara anului 2012 procedura de achizitie organizata de Autoritatea Electorala Permanenta (AEP) pentru softul privind depistarea eventualelor voturi multiple la referendumul de demitere a presedintelui Romaniei, Traian Basescu.
In mai multe inregistrari din Monitorul Oficial din anii 2009 si 2010, reprezentantul legal al celor doua firma cipriote actionare la XOR IT Systems a fost Bogdan Padiu, actionar si director general al Teamnet International, o firma care a facut parte pana in septembrie 2011 din grupul Asessoft, fondat de catre deputatul Sebastian Ghita.
Cine sunt actionarii Expert One Research: Unul dintre actionari este un fost angajat al Teamnet
In prezent Expert One Research este controlata de: RIZEA DAN-IONUT(asociat cu 68,97% cota de participare la beneficii si pierdere) si GAITANARU GABRIEL (asociat cu 31,03% cota de participare la beneficii si pierdere).
Rizea Dan, care in trecut a detinut numai 15% din XOR-IT Systems, si-a trecut pe LinkedIn ca este General Manager la XOR-IT Systems din august 2002 si pana in prezent si ca este Managing Director la firma Elo Digital Office din aprilie 2009 si pana in prezent.
Inainte de anul 2002, a activat timp de 2 ani ca "DMS solution specialist" la firma Star Storage, o alta firma abonata la contracte IT cu statul si un vechi partener de afaceri al Teamnet. Rizea Dan Acesta a mai fost si programator timp de 1 an de zile la ICI - Institutul de Cercetare in Informatica.
Gabriel Gaitanaru a publicat pe LinkedIn ca este 'Managing Director' la Expert One Research din octombrie 2013 si pana in prezent.
Ce functii a mai detinut anterior:
- ianuarie 2012-septembrie 2013: Project Manager laXOR IT Systems
- octombrie 2010-decembrie 2011: Project Manager la TeamNet
- septembrie 2007-octombrie 2010: IT Support Engineer la TeamNet.
O investigatie HotNews.ro - Rise Project a aratat ca atunci cand Sebastian Ghita a iesit oficial din cele doua afaceri, in februarie 2011, Teamnet si Aseosoft se transformasera deja in corporatii, functionand pe principiul divizarii operatiunilor in firme satelit. Imediat, Ghita a fost inlocuit in actionariate de un offshore cipriot pe care tot el il detinea, dar, ulterior, structurile de proprietate ale celor doua holdinguri s-au schimbat, fiecare in felul ei: grupul Asesoft a fost preluat de rudele lui Ghita si Teamnet - de prietenii lui Ghita.
CITITI materialul integral pe Hotnews.ro