Hrebenciuc şi Unghianu au castigat procesul cu BCR pentru Eterna şi Fascinanta Românie

Fara Autor | 16.10.2012

Pe aceeași temă

Viorel Hrebenciuc, Mihai Unghianu şi Dan Fruntelată au câştigat procesul cu BCR, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, în care li se solicită să restituie peste cinci milioane dolari ca despăgubiri pentru contractul încheiat în 1995 privind editarea albumului "Eterna şi Fascinanta Românie", potrivit Mediafax.

Instanţa a respins ca neîntemeiată cererea principală a BCR, de restituire a celor 5,79 milioane dolari şi, pe cale de consecinţă, a apreciat că a rămas fără obiect solicitarea ca aceşti bani să fie restituiţi de către Hrebenciuc, Unghianu şi Fruntelată.

Dosarul a fost soluţionat luni de către Tribunalul Bucureşti, aceasta fiind prima fază procesuală, au declarat surse oficiale.

În acest litigiu, Mihai Unghianu este reprezentat de casa de avocatură Boştină şi Asociaţii, iar Viorel Hrebenciuc este asistat de casa de avocatură Mergeani, Prodan şi Asociaţii.

 

Un album penal

În martie 1995, între Departamentul de Informaţii Publice al Guvernului, reprezentat atunci de către Viorel Hrebenciuc, în calitate de secretar general al Guvernului, Mihai Unghianu, secretar general adjunct al Guvernului, şi Nicolae Dan Fruntelată, secretar de stat al Informaţiei Publice, şi firma franceză Groupe Saintonge Edition, controlată de omul de afaceri Adrian Costea, cu cetăţenie română şi franceză, a fost semnat un contract pentru editarea unui album foto despre România, denumit "Eterna şi Fascinanta Românie", care să fie distribuit în 144 ţări cu scopul atragerii investitorilor străini. Contractul a fost sponsorizat de fosta Bancă Română de Comerţ Exterior-Bancorex, cu 5,79 milioane de dolari.

Cazul a fost investigat de către procurori, cu acuzaţia spălării de bani, care au arătat că, după încheierea contractului de sponsorizare, firma franceză a primit în contul unei bănci străine, în avans, suma de 1,5 milioane de dolari, dar că din comanda de 97.000 exemplare nu au fost livrate decât 4.200 bucăţi.

În 1999, Parchetul Curţii Supreme de Justiţie l-a reţinut pe Răzvan Temeşan, fostul director Bancorex, sub acuzaţia de abuz în serviciu, şi a început urmărirea penală a lui Viorel Hrebenciuc, Mihai Unghianu şi Nicolae Dan Fruntelată, pentru abuz în serviciu şi luare de mită. Temeşan a fost eliberat în ianuarie 2000, iar Hrebenciuc, Unghianu şi Fruntelată au fost scoşi de sub urmărire penală în decembrie 2000.

În acelaşi timp, în februarie 1998, Bancorex a formulat o cerere de chemare în judecată a Secretariatului General al Guvernului, prin care a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de sponsorizare. Au fost parcurse toate etapele procesuale, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat litigiul irevocabil în favoarea Băncii Comerciale Române (care a preluat prin fuziune Bancorex), în sensul constatării nulităţii absolute a acestui contract de sponsorizare.

În aceste condiţii, BCR a solicitat în instanţă ca suma de 5,79 milioane dolari să fie restituită, iar SGG i-a chemat în garanţie pe Viorel Hrebenciuc, Mihai Unghianu şi Dan Fruntelată, astfel încât aceştia să fie obligaţi să despăgubească Secretariatul General al Guvernului pentru prejudiciul suferit, în echivalent cu suma solicitată de BCR.

Soluţia instanţei a fost însă de respingere a cererii principale ca neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, de respingere a cererii de chemare în garanţie, ca rămasă fără obiect.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22