Hugo Chavez a fost reales preşedinte al Venezuelei pentru al treilea mandat de 6 ani

Fara Autor | 08.10.2012

Pe aceeași temă

Preşedintele în exerciţiu Hugo Chavez a fost reales, duminică, la preşedinţia Venezuelei, câştigând 54,42 la sută din voturi, faţă de 44,97 la sută obţinute de candidatul opoziţiei, Henrique Capriles Radonski, după numărarea a 90 la sută din buletinele de vot, au anunţat autorităţile, informeaza Mediafax.

 

"Candidatul Hugo Chavez Frias (a obţinut) 54,42 la sută din sufragii", adică 7.444.082 milioane de voturi, în timp ce principalul candidat al opoziţiei, Henrique Capriles Radonski, a întrunit 44,97 la sut din voturi, respectiv 6.151.544 buletine de vot, a declarat preşedintele Consiliului electoral naţional (CNE), Tibisay Lucena.

"Am atins una dintre cele mai ridicate rate de participare din ultimele decenii", de 80,94 la sută, a adăugat ea.

Anunţul privind victoria preşedintelui în exerciţiu a fost salutat cu focuri de artificii în capitala Caracas. 

"Îi mulţumesc poporului meu iubit!!! Trăiască Venezuela!!! Trăiască Bolivar!!!" şi "Îi mulţumesc lui Dumnezeu! Vă mulţumesc tuturor!", a scris Chavez imediat pe contul său de Twitter, conform Mediafax.

 

Chavez, la al treilea mandat

În vârstă de 58 de ani şi aflat la putere din 1999, preşedintele Chavez a fost reales duminică pentru un al treilea mandat de şase ani la conducerea acestei ţări care dispune de importante rezerve de petrol şi în care a iniţiat o "revoluţie socialistă".

La scurt timp după anunţul oficial, candidatul învins, Henrique Capriles Radonski, şi-a respectat angajamentul de a nu contesta rezultatele, felicitându-l pe preşedintele ales şi mulţumindu-le celor peste şase milioane de persoane care i-au acordat încrederea lor.

"Pentru a câştiga, trebui să ştii să pierzi", a declarat fostul guvernator al statului Miranda, al doilea ca număr de locuitori din ţară, care a reuşit să reunească în spatele său majoritatea curentelor de opoziţie, atât de dreapta, cât şi de stânga, ceea ce i-a permis să înregistreze un scor istoric pentru un opozant de la accederea la putere a lui Hugo Chavez.

 

Chavez: O batalie electorala perfecta

În jurul orei locale 23.30, preşedintele reales a apărut îmbrăcat într-o cămaşă roşie la balconul palatului prezidenţial Miralfores pentru a se adresa miilor de susţinători. 

În aclamaţiile mulţimii, care scanda "Oh! Ah! Chavez nu pleca!", el a salutat o "bătălie" (electorală) perfectă pe toate liniile, o bătălie democratică".

Adeseori acuzat de autoritarism sau populism, Hugo Chavez se prezintă, dimpotrivă, ca un campion al alegerilor, organizând 15 scrutinuri în 14 ani de guvernare, a amintit el în cursul zilei de duminică. 

Ales preşedinte în 1998 cu 56 la sută din voturi, el a fost reales în 2000 cu 56,9 la sută din sufragii. În 2002, fostul militar pucist este la rândul lui victima unei tentative de lovitură de stat orchestrată de mediile de afaceri, înainte de a câştiga în 2004 un referendum de revocare convocat de opoziţie.

  Imposibil de învins, el câştigă din nou alegerile prezidenţiale în 2006, înainte de a înregistrat singurul său eşec electoral, în 2007, când venezuelanii au respins o nouă reformă constituţională. În 2009, el obţine totuşi adoptarea prin referendum a unui amendament care permite alegerea preşedintelui pentru un număr nelimitat de mandate.

 

 Fostul locotenent-colonel, în vârstă de 58 de ani, slăbit o vreme de un cancer cu care a fost diagnosticat în iunie 2011, a beneficiat în continuare, duminică, de sprijinul claselor populare, majoritare printre cei 28,9 milioane de venezuelani, graţie numeroaselor sale proiecte sociale puse în aplicare de Guvern. 

  Finanţate din renta petrolieră - ţara dispune de cele mai importante rezerve de petrol din lume -, aceste programe au permis ameliorarea vieţii a numeroşi venezuelani în domeniile sănătăţii, locuinţei sau educaţiei. Ţara rămâne însă devastată de o criminalitate puternică, o inflaţie galopantă (26,7 la sută în 2011, potrivit Băncii Centrale) şi o corupţie endemică (Venezuela este pe locul 172 din 182 în clasamentul pe 2011 al celor mai corupte ţări, întocmit de Transparency International).

 Acest scrutin a fost monitorizat îndeaproape în străinătate, unde Chavez şi politica sa sunt adeseori controversaţi, în special în Statele Unite, principalul partener comercial al ţării şi primul client al exporturilor sale de petrol.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22