ÎCCJ: Darius Vâlcov ramane în arest preventiv încă 30 de zile

P.c. | 24.04.2015

Pe aceeași temă

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis astazi ca Darius Vâlcov, fostul ministru al Finanțelor, va rămâne în arest preventiv încă 30 de zile, in perioada 25 aprilie — 24 mai, relateaza Agerpres.

 

Instanța supremă a admis vineri contestația DNA față de decizia din 20 aprilie de respingere a prelungirii arestului preventiv în cazul lui Darius Vâlcov și plasarea acestuia în arest la domiciliu în perioada 25 aprilie — 24 mai.

 

Context

 

Darius Vâlcov se află în arest din 2 aprilie, el fiind acuzat de DNA de trafic de influență pentru că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion. Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, ar fi intervenit pe lângă factori de decizie în vederea câștigării unor licitații de către Tehnologica Radion pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești.

 

Ulterior, procurorii l-au pus sub acuzare și pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.

 

Potrivit DNA, începând cu anul 2011 și până în prezent, Darius Vâlcov a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși.

 

CITITI SI: ICCJ respinge cererea lui Darius Valcov de inlocuire a arestului preventiv cu o masura mai usoara

 

Valcov ar fi obtinut in urma acestor intelegeri 90.000 dolari, 1.323.850 lei, 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme, un tablou cu ramă aurie inscripționat "Renoir", un tablou inscripționat "Jean Cocteau", o pictură pe lemn inscripționată "Aurel Acasandrei".

 

Ca urmare a perchezițiilor domiciliare, s-au identificat 101 tablouri, despre care există indicii că ar fi fost achiziționate de Darius Vâlcov prin interpuși, cu banii presupus obținuți din comiterea infracțiunilor pentru care se efectuează cercetări.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22