ICCJ: Primarul Snagovului, Apostol Musat, ramane in arest preventiv

Fara Autor | 10.01.2012

Pe aceeași temă

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, marţi, menţinerea în stare de arest preventiv a primarului localităţii Snagov, Muşat Apostol, după ce a admis recursul procurorilor la decizia instanţei inferioare.
 
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis, pe 5 ianuarie, cererea de eliberare sub control judiciar formulată de primarul localităţii Snagov, Muşat Apostol, însă decizia a fost atacată cu recurs la ÎCCJ,  informează Mediafax.
 
Primarul localităţii Jilava, Adrian Mladin, edilul din Snagov, Muşat Apostol, vicepreşedintele CJ Ilfov, Gheorghe Roman şi finul primarului din Jilava, Ovidiu Szasz, au rămas în arest preventiv în urma deciziei din 24 decembrie 2011 a ÎCCJ care a respins contestaţia celor patru privind arestarea lor preventivă.
 
Primarul comunei Snagov este acuzat de infracţiunile de trafic de influenţă în formă continuată şi fals intelectual, în forma participaţiei improprii, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, într-un dosar în care şi primarul comunei Jilava este acuzat de luare de mită, trafic de influenţă şi fals intelectual, în forma participaţiei improprii şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
 
Alături de cei doi, procurorii îl mai cercetează pe vicepreşedintele Consiliului judeţean Ilfov, acuzat de trafic de influenţă şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
 
De asemenea, mai sunt cercetaţi şi finul primarului comunei Jilava acuzat de complicitate la luare de mită şi fals intelectual, în forma participaţiei improprii şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, notarul public Roxana Curpene în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la trafic de influenţă şi fals intelectual, în formă participaţiei improprii şi notarul public Eugenia Cuţaru în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la dare de mită şi complicitate la cumpărarea de influenţă.
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22