Pe aceeași temă
Judecătorii ICCJ au respins, joi, cererile apărării lui Relu Fenechiu privind efectuarea unor noi expertize în dosarul Transformatorul, însă i-au permis acestuia să depună o expertiză extrajudiciară făcută la cererea sa, procesul urmând să continue, cu pledoariile finale, în 27 ianuarie, informeaza Romania Libera.
Completul de cinci judecători care dezbate în faza recursului dosarul Transformatorul a respins, joi, aproape toate probele solicitate de avocaţii inculpaţilor.
Lui Relu Fenechiu i-a fost admisă, în schimb, depunerea unei expertize extrajudiciare făcute la cererea acestuia.
Astfel, instanţa a respins ca inadmisibilă excepţia nelegalităţii raportului făcut de Garda Financiară Cluj în 21 iunie 2010, a admis în parte proba cu înscrisuri făcută de Relu Fenechiu, respectiv expertiza extrajudiciară contabilă din 21 noiembrie 2013 întocmită de expertul contabil Alexandru Ţugui şi opiniile experţilor Alexandru Ţugui, specialist expert contabil, şi Iosif Gulacsi, specialist în energetică, şi a admis proba cu înscrisuri în circumstanţiere făcută de Relu şi Lucian Fenechiu, Mihai Bogdan Damian, Ioan Turbatu, Ion Mărghidan şi Petru Andronache.
În continuare, judecătorii au respins ca nefiind utilă cauzei proba testimonială cerută de toţi cei din dosar şi, de asemenea, a respins ca nefiind utile şi concludente probele privind efectuarea expertizelor financiar-contabile şi tehnică de specialitate (energetică) cerute de toţi cei din dosar.
Totodată, instanţa a respins, în aceeaşi manieră, efectuarea unei expertize evaluatorii şi a expertizei sistemului informatic de înregistrare cerute de Petru Andronache.
Instanţa a stabilit ca dezbaterile să fie reluate în 27 ianuarie, când, potrivit normelor penale aflate în vigoare, instanţa ar trebui să asculte pledoariile finale în acest caz.
Magistraţii Curţii Supreme au analizat, joi, recursul în dosarul ''Transformatorul'', în care fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.
Judecătorii urmează să se pronunţe pe o solicitare făcută de avocaţii lui Relu Fenechiu, care cere noi probe în acest dosar: audieri de martori şi expertize de specialitate. Tot la ultimul termen, Relu Fenechiu şi fratele său, Lucian, au dat declaraţii amănunţite despre faptele de corupţie de care sunt acuzaţi.
La termenul din 9 decembrie 2013, avocaţii ar fi trebuit să depună în scris toate motivele avute în vedere la declararea recursurilor, lucru care nu s-a întâmplat. Preşedinta completului de judecată, Livia Stanciu, le-a atras atenţia avocaţilor că este pentru ultima oară când mai amână dosarul pe aceste motive de procedură, asigurându-i că pe 7 ianuarie toţi inculpaţii vor fi audiaţi.