ICCL, verdict in dosarul Posta Romana. Fostii ministri Chiuariu si Nagy afla vineri sentinta

Fara Autor | 24.01.2014

Pe aceeași temă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) va da verdictul vineri, în dosarul "Poşta Română", în care sunt judecaţi foştii miniştri Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy, conform Agerpres.

ÎCCJ a terminat de judecat dosarul în 13 ianuarie. În ultimul cuvânt, cei doi şi-au susţinut nevinovăţia şi au cerut instanţei să fie achitaţi.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut judecătorilor instanţei supreme condamnarea la închisoare a foştilor miniştri Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată.

Procurorul de şedinţă a solicitat ca cei doi miniştri să fie condamnaţi în limitele speciale prevăzute de legea penală, care sunt în cazul infracţiunii de abuz în serviciu între 5 şi 15 ani de închisoare.

Pe 27 noiembrie 2012, un complet format din trei judecători l-a achitat pe fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, iar fostul ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru neglijenţă în serviciu.

În acelaşi dosar, fostul director al Poştei Dan Mihai Toader a fost condamnat la şase ani de închisoare, fostul director executiv al Direcţiei de Dezvoltare Strategică a Companiei Naţionale Poşta Română, Andrei Marinescu, a primit cinci ani şi jumătate de închisoare, fostul director economic executiv al CNPR Emanoil Lepădatu - cinci ani de detenţie, iar administratorul societăţii Topcadex 99, Ioan Folfă, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.

De asemenea, ÎCCJ a mai decis atunci restabilirea situaţiei anterioare prin aducerea imobilului din calea Victoriei nr.133-135, sector 1, Bucureşti, în proprietatea publică a statului, cu drept de administrare asupra acestuia în favoarea Companiei Naţionale Poşta Română.

Decizia a fost atacată cu recurs la completul de cinci judecători al ÎCCJ.

Fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei Zsolt Nagy şi fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu au fost deferiţi justiţiei pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial.

În acelaşi dosar a mai fost trimis în judecată Dan Mihai Toader, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al Companiei Naţionale Poşta Română SA (CNPR), Emanoil Lepădatu, director economic executiv al CNPR, şi Andrei Marinescu, director executiv al Direcţiei de Dezvoltare Strategică al aceleiaşi companii, precum şi Ioan Folfă, administrator la SC Topcadex 99 SRL.

Potrivit DNA, în perioada 2005 - 2007, printr-un şir de acte nelegale, reprezentanţii Poştei au contribuit la trecerea unui imobil din proprietatea publică a statului român în proprietatea privată a companiei Imopost Developments SA, demers în care au fost implicaţi cei doi miniştri, prin emiterea unui act normativ cu scopul de a favoriza societatea, prin schimbarea situaţiei juridice a imobilului.

Tudor Chiuariu a fost acuzat de procurori că în calitate de ministru al Justiţiei, prin încălcarea obligaţiilor prevăzute de actele normative, a avizat proiectul HG nr.377/2007, consfinţind definitiv trecerea imobilului în domeniul privat al statului, prin aceasta obţinându-se un avantaj patrimonial în favoarea SC Imopost Developments SA, constând în dreptul de proprietate asupra unui imobilul din calea Victoriei nr. 133-135, ceea ce a cauzat statului român un prejudiciu în valoare de 4,9 milioane euro.

Tudor Chiuariu a dat aviz favorabil proiectului de HG 377/2007, prin care era modificat statutul juridic al imobilului, deşi angajaţii de la Direcţia de avizare acte normative din cadrul MJ nu fuseseră de acord cu acel aviz.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22