IGPR: Americanii arestaţi în România, vinovaţi de conspiraţie în favoarea talibanilor, intenţionau să traficheze arme letale

Fara Autor | 20.04.2013

Pe aceeași temă

Cei doi cetăţeni americani găsiţi vinovaţi de un tribunal din New York de conspiraţie în favoarea talibanilor şi arestaţi în România intenţionau să traficheze cantităţi însemnate de droguri şi arme letale, potrivit unui comunicat al IGPR remis, sâmbătă, AGERPRES.

 

Potrivit IGPR, americanii au fost depistaţi în România de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea DIICOT. Aceştia au fost găsiţi vinovaţi, la New York, pentru oferirea de sprijin militar talibanilor şi conspirarea în achiziţionarea unor rachete anti-aeriene. Şedinţa pentru pronunţarea sentinţei va avea loc la data de 4 septembrie.


Sursa citată arată că procurorul Statelor Unite pentru Districtul de Sud al Statului New York, Preet Bharara, şi-a exprimat aprecierea faţă de profesionalismul de care au dat dovadă poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT şi ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în rezolvarea cazului.

IGPR precizează că, pe 10 februarie 2011, în urma comunicării de către autorităţile americane, a difuziunii de urmărire internaţională Biroului Naţional Interpol Bucureşti, poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul DCCO, cu suportul tehnic al Direcţiei Operaţiuni Speciale - IGPR, i-au depistat, în municipiul Bucureşti, pe Alwar Pouryan şi Oded Orbach.

Cei doi au fost arestaţi în vederea extrădării.

Poliţiştii arată că, în fapt, autorităţile judiciare americane au efectuat cercetări faţă de şapte persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de participare la o conspiraţie în vederea acordării de suport material unor organizaţii teroriste şi transfer de sisteme de rachete (sol-aer) pentru distrugere de aeronave.

În acest context, în sarcina acestora s-a reţinut că au intenţionat traficarea unor cantităţi însemnate de droguri (cocaină şi heroină), provenind din Africa de Vest, precum şi de arme letale, în scopul sprijinirii unor organizaţii teroriste din Liban şi Afganistan.

Ceilalţi cinci inculpaţi au fost arestaţi în Monrovia, Liberia, pe 10 şi 12 februarie 2011.

Pe numele inculpaţilor au fost emise mandate de arestare de către Instanţa din New York, Statele Unite ale Americii.

O parte din membrii grupării, respectiv inculpaţii Alwar Pouryan şi Oded Orbach, cetăţeni americani au stabilit o întâlnire la Bucureşti pentru punerea la punct a activităţii de furnizare de rachete sol-aer cu ghidaj termic, rachete anti-tanc, aruncătoare de grenade, echipamente de vizionare nocturnă, puşti cu lunetă, carabine automate AK-47, M16, care urmau să servească pentru susţinerea mişcării insurgente talibane din Afganistan.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22