Pe aceeași temă
”Inspectorul sef al Inspectiei Judiciare a emis azi ordinul privind efectuarea unui control tematic la toate parchetele din cadrul Ministerului Public privind modalitatea de aplicare a Protocolului de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale, declasificat şi re-înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 884/C din 29 martie 2018.
Controlul are următoarele obiective generale:
a) stabilirea, după caz, a modalităţii de primire, înregistrare şi aplicare a protocolului la nivelul parchetelor vizate de control;
b) identificarea dosarelor constituite ca urmare a unor sesizări din oficiu, întocmite de procurori pe baza informaţiilor transmise, în temeiul protocolului, de Serviciul Român de Informaţii;
c) identificarea măsurilor dispuse de către procurorii cu funcţii de conducere şi execuţie de la parchetele vizate de control, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, privind aplicarea protocolului.
Etapele controlului :
a) etapa I: solicitarea de relaţii în conformitate cu obiectivele generale de la conducătorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DirecţieiNaţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi ai parchetelor de pe lângă curţile de apel, atât pentru unitatea proprie cât şi pentru unităţile din raza de competenţă;
b) etapa a II-a: analizarea materialului documentar transmis în etapa I si stabilirea masurilor organizatorice pentru etapa următoare precum obiectivele specifice, componenţa echipei de control, structura raportului de control şi termenele;
c) etapa a III-a: efectuarea de verificări pe baza obiectivelor specifice şi finalizarea controlului” - anunță Inspecția Judiciară într-un comunicat remis presei joi