Pe aceeași temă
Ilie Drăgan, directorul firmei Grossmann a fost arestat preventiv in dosarul lui Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta. Dragan este acuzat de constituire de grup infracțional, deturnare de fonduri europene și evaziune fiscală. Procurorii susțin că prin firma lui Drăgan, SC Grossmann Engineering SRL, Iulian Herțanu a accesat și decontat fraudulos fonduri europene, relateaza Romania Libera.
Dragan ar fi constituit un grup infracțional pentru a acționa în vederea câștigării frauduloase a contractului de lucrări având ca obiect „Extindere reţele de canalizare în oraşul Comarnic”– contract semnat la data de 13.01.2012 între Asocierea S.C. GROSSMANN ENGINEERING GROUP S.R.L. – S.C. EURO CONSTRUCT TRADING 98 S.R.L. şi S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. Ploieşti ( C.L.6 ), contract finanţat în mare parte din fonduri provenite de la Uniunea Europeană, respectiv pentru însuşirea unor importante sume de bani, prin schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute în cadrul proiectului cu finanţare europeană, şi sustragerea de la plata contribuţiilor datorate către stat, prin evidenţierea unor cheltuieli nereale sau operaţiuni fictive în documentele societăţilor pe care le-au controlat.
”În concret, Drăgan Ilie Florin s-a implicat personal în efectuarea de plăţi de la S.C. GROSSMANN ENGINEERIG SRL către SC EUROPEAN PROJECT CONSULTING SRL şi SC ACED CONSTRUCT SRL, agenţi economici pe care îi controla în calitate de asociat şi administrator şi a extras personal sume de bani din conturile S.C. GROSSMANN ENGINEERIG SRL şi a altor două societăţi controlate de grupul infracţional şi folosite în scopul arătat, respectiv S.C. DRAGADOS S.R.L. şi S.C. VECON PROJECT S.R.L.”, arată procurorii.
DNA Ploiești i-a audiat joi si pe Liviu Munteanu, acționar al SC Grossmann Engieering SRL și în calitate de martor Dumitru Pantea, directorul SC Hidro Prahova, firma care derulează proiectul european în cadrul căruia s-ar fi produs deturnarea de fonduri și asupra căruia procurorii au date că s-ar făcut presiuni pentru ca firma cumnatului premierului Victor Ponta să câștige contractul.
SC Grossman Engineering Group SRL, în asociere cu SC Euroconstruct Trading 98 SRL, a obținut contractul pentru extinderea lucrărilor de canalizare în orașul Comarnic, lucrări în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, realizate în baza unui proiect cu fonduri europene derulat de SC Hidro Prahova SA, societate constituită prin asocierea Consiliului Județean Prahova cu mai multe consilii locale din județ.
Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost asociat al SC Grossmann Engineering SRL alături de cetățeanul german Grossmann Reinhold Karl și de Liviu Munteanu, până în 7 mai 2014. În Adunarea Generală de la acea dată s-a decis ca părțile sociale deținute de Iulian Herțanu și reprezentând 59,97% din capitalul social să fie cesionate către Liviu Munteanu. De asemenea, Iulian Herțanu i-a cesionat părți sociale reprezentând 0,01% din capitalul social și cetățeanului german Grossmann Reinhold Karl. În aceste condiții, la SC Grossmann Engineering SRL au rămas asociați doar Grossmann Reinhold Karl și Liviu Munteanu.
Potrivit unor documente ale anchetatorilor, în prezent Iulian Herțanu este administrator al SC Grossmann Engineering SRL.
Iulian Herţanu şi oamenii de afaceri Mihail Marian Coman, Vladimir Răzvan Ciorbă şi Liviu Munteanu au fost reţinuţi de procurorii DNA, marți, fiind suspectaţi că firmele acestora au obţinut fraudulos contractul din fonduri europene pentru extinderea canalizării din Comarnic. Ulterior, magistrații au emis mandate de arestare preventivă pentru Iulian Herţanu, Mihail Marian Coman și Vladimir Răzvan Ciorbă. Liviu Munteanu, administrator al SC Grossman Engineering Group SRL din aprilie 2014, a colaborat cu anchetatorii, recunoscând faptele de care este acuzat, astfel că procurorii nu au mai cerut arestarea sa.
În acelaşi dosar, deputaţii Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, care au fost plasaţi sub control judiciar, sunt acuzaţi că i-ar fi sprijinit pe cei patru să obţină acest contract, punând presiune şi exercitând ameninţări asupra conducerii SC Hidro Prahova, firma Consiliului Judeţean care derula proiectul european, pentru ca societăţile respective să primească contractul, să obţină prelungiri ale termenelor prevăzute în acesta şi să primească ilegal bani în timpul derulării proiectului.