Ilie Sârbu: Social-democraţii, surprinşi de demisia lui Antonescu. Nu exista o lista de favoriti pentru sefia Senatului

Fara Autor | 04.03.2014

Pe aceeași temă

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat că demisia lui Crin Antonescu din funcţia de preşedinte al Senatului a fost o surpriză pentru PSD, relatează Mediafax.

"Nu am văzut încă scrisă demisia lui Crin Antonescu. Toţi colegii au plecat în teritoriu, luni, conform Regulamentului, se va proceda la convocarea Biroului Permanent, unul dintre vicepreşedinţi va prelua conducerea şi o va duce până la noile alegeri", a precizat Ilie Sârbu.

El a spus că PSD nu are nicio listă de favoriţi pentru şefia Senatului, arătând că acest lucru nu a fost discutat încă, demisia lui Antonescu fiind o surpriză.

"Nu există nicio listă deocamdată, asta pot să vă confirm. Nu am discutat, a fost o surpriză, nu ne-am aşteptat şi nici nu ne-am pus problema aceasta. Tot timpul am spus că nu ne atingem de funcţia de preşedinte al Senatului", a adăugat Sârbu.

El a mai spus că o candidatură a sa pentru funcţia de preşedinte al Senatului nu poate fi luată în calcul.

"Despre mine nu poate fi vorba, am spus încă de acum două săptămâni", a menţionat Sârbu, adăugând că orice coleg senator ar putea prelua această funcţie.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22