Iliescu: Se construiește o altă realitate, pentru a justifica dosarul „Revoluția”

Laurentiu Gheorghe | 14.04.2018

În răspunsul său, fostul președinte Ion Iliescu scrie, după decizia lui Klaus Iohannis de a aproba cercetarea sa penală, că demersurile justiției în dosarele „Revoluția” și Mineriada” nu au nicio legătură cu aflarea adevărului, ci sunt doar un „spectacol justițiar” și „o farsă”.

Pe aceeași temă

 

 

„Totul se transformă într-o farsă, jignind sacrificiul și memoria celor care au luptat pentru libertate și democrație” spune Ion Iliescu despre dosarul „Revoluția”. Fostul președinte, care a preluat puterea imediat după 22 decembrie 1989 consideră că este imposibil să fie aflat adevărul, care diferă în funcție de ce parte a baricadei te afli.

 

„În acele zile de decembrie 1989 nimeni n-a avut o imagine integrală a evenimentelor. Nimeni nu poate să spună că  știe tot ce s-a întâmplat, și că tot ce știm noi, ceilalți, este fals, că varianta lui are drept de adevăr absolut, iar Justiția trebuie să consfințească această variantă”, scrie Ion Iliescu.

 

Practic, Iliescu consideră că fiecare are adevărul lui și reia teza că venirea minerilor la București este urmarea acțiunilor violente din ziua de 13 iunie, iar niciunul dintre cei care le-au provocat n-a fost judecat și au rămas la fel de anonimi precum și teroriștii.

 

„Se construiește o altă realitate, pentru a justifica astfel de dosare” consideră fostul președinte. Deoarece singura lor vină a fost că „niște oameni, din cele mai diverse zone ale societății, și de cele mai diverse convingeri politice, au încercat să dea un sens și o direcție schimbării. Și-au asumat niște responsabilități”. Este aceeași teză a celor, printre care se numără și el, „au emanat din revoluția populară”, teorie pe care o susține din 1990 încoace.

 

Ce a scris Ion Iliescu pe blogul personal:

 

       Am decis să ies din tăcerea pe care mi-am impus-o în legătură cu acțiunile justiției în cazul dosarelor generic numite ”Revoluția” și ”Mineriada”, din obligația de a lămuri câteva lucruri. Prima observație se referă la finalitatea acestor dosare, finalitate care nu mai are nicio legătură cu aflarea adevărului despre acele evenimente. Cum poate afirma cineva că acesta este scopul acestui spectacol ”justițiar”, când, în cazul evenimentelor din 13-15 iunie 1990 nu a fost judecat, de fapt, nici măcar cercetat, vreunul dintre cei care au organizat acțiunile violente din ziua de 13 iunie, au atacat sediul Poliției Capitalei, sediul SRI, al Ministerului de Interne, care au răspândit zvonuri ce au incitat la violențe, au atacat și incendiat  sediul Televiziunii publice și au rănit oamenii care apărau studiourile tv de furia dezlănțuită a unor indivizi, la fel de fără chip și identitate ca și teroriștii care au atacat fostul sediu al CC al PCR chiar în momentul în care se redacta Comunicatul către țară a CFSN?

 

       Pentru cei mai mulți dintre cei care acuză acum în spațiul public, evenimentele de la 15 martie 1990 de la Târgu Mureș, nu mai există, pentru că, nu-i așa, contrazic tezele lor despre natura și consecințele lor, și nu mai servesc ”cauzei”. La fel, nici evenimentele din 13 iunie 1990 nu mai există, iar minerii au venit la București fără motiv, doar pentru a reprima o manifestație, cea din Piața Universității, pe care organizatorii ei o încetaseră a doua zi după alegerile din 20 mai 1990. Se construiește o altă realitate, pentru a justifica astfel de dosare.

     

         Aceste dosare au făcut obiectul atenției procuraturii timp de 28 de ani. Au făcut obiectul atenției unor comisii speciale ale Parlamentului României. De fiecare dată soluțiile pronunțate au nemulțumit pe cineva, de vreme ce se redeschid mereu, coincidență probabil, atunci când apar crize de natură politică, în special, care necesită schimbarea agendei publice. Acum ni se spune că istoria trebuie scrisă de procurori și judecători. De ce? Ca să aflăm că o Revoluție durează exact cât îi trebuie unui dictator să decoleze de pe acoperișul sediului puterii? După care, în secunda următoare, democrația se instalează, instituțiile ei înfloresc și schimbarea s-a terminat?

 

        Această abordare este pe cât de politizată, pe atât de periculoasă. Nu poți fundamenta un dosar de cercetare penală pe viziunile unora sau altora despre evenimente despre care oricum nu puteau avea o imagine corectă. În acele zile de decembrie 1989 nimeni n-a avut o imagine integrală a evenimentelor. Nimeni nu poate să spună că  știe tot ce s-a întâmplat, și că tot ce știm noi, ceilalți, este fals, că varianta lui are drept de adevăr absolut, iar Justiția trebuie să consfințească această variantă. Ei bine, asta se dorește cu aceste două dosare! Nu dovezile trebuie să ducă spre un verdict, verdictul a fost dat în afara cadrului legal, iar justiția trebuie doar să înlăture acele dovezi care ar contrazice verdictul.

 

        Nu cred că-și închipuie cineva că vechiul sistem abandona, fără să reziste, puterea, în decembrie 1989, oricât de erodat și de slăbit ar fi fost. Avea de partea sa aparatul de represiune, chiar dacă unii, mai rapizi în decizii, începuseră să fugă de pe corabie. Cu unii dintre ei vom avea surpriza să ne întâlnim în organizarea evenimentelor din 13 iunie 1990. Asta dacă justiția ar vrea să cerceteze acele evenimente în mod corect – evenimente care au reprezentat răzbunarea lor pentru că au fost alungați de la putere în decembrie 1989.

 

        În ceea ce mă privește decizia președintelui Iohannis nu mă surprinde, cu toate că nu văd care este cadrul legal în care se înscrie. Mă surprinde însă faptul că, liberi fiind, oamenii nu mai cred că trebuie să lupte pentru libertatea lor. De asta au ajuns să ne dea lecții de democrație oameni care, în timpul ceaușismului, au tăcut mâlc, asta când nu puneau umărul la construirea cultului personalității lui Ceaușescu.

 

        Știu că sunt destui cei care nu văd nici acum cu ochi buni faptul că promisiunile cuprinse în Comunicatul CFSN către țară, scris, cum spuneam, printre gloanțe(atacuri despre care se spune acum că au fost înscenarea noastră!)  au fost îndeplinite. Nu poți face din actul suprem de demnitate al națiunii române o ”lovitură de stat”, doar pentru că așa a citit cineva în cartea unul apologet-și angajat!-al Securității. Am spus și repet: ar fi fost bine dacă am fi avut parte și noi precum Polonia, Ungaria și Cehoslovacia, de o tranziție negociată. O revoltă populară a născut un vid de putere. Niște oameni, din cele mai diverse zone ale societății, și de cele mai diverse convingeri politice, au încercat să dea un sens și o direcție schimbării. Și-au asumat niște responsabilități.

 

         Acum sunt acuzați că au îndrăznit acest lucru. Totul se transformă într-o farsă, jignind sacrificiul și memoria celor care au luptat pentru libertate și democrație. Probabil că trebuia să trecem și prin faza asta. Deși altele sunt problemele de pe agenda națiunii. Care agendă pare să nu mai aibă nici obiectivul integrării europene, nici pe cel al dezvoltării, combaterea sărăciei, o viață mai bună pentru români. Programul Revoluției Române rămâne în continuare actual. Poate că asta deranjează, în ultimă instanță. Dar nu este vina mea că se întâmplă așa. Prezentul este operă colectivă. Eu mi-am făcut partea mea de datorie, indiferent de ceea ce cred cei care caută țapi ispășitori pentru eșecurile lor. Stau cu capul sus la judecata istoriei.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22