Pe aceeași temă
O filmare realizată de cluj24.ro în dimineața de duminică, 22 martie, la împărtășania de după slujba de la catedrala mintropolitană ortodoxă din Piața „Avrma Iancu”, a pus pe jar comunitatea clujeană. În filmare se vede cum preotul a împărtășit cu aceeași linguriță mai mulți credincioși.
Evenimentul a avut loc a doua zi după ce guvernul a anunțat măsuri nemaiîntâlnite în vreme de pace în România, pentru combaterea epidemiei de COVID-19.
Prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, a transmis că a avut o discuție cu mitropolitul Andrei Andreicuț, care l-a sigurat că nu vor mai exista astfel de situații. La insistențele jurnaliștilor, Abrudean a declarat și că se va face o anchetă. „Vom face o anchetă și vom lămuri subiectul. Nu există excepții de la reguli, indiferent de cine e vorba”.
Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, Bogdan Ivanov, spune că preotul care împărtășit cu o singură linguriță nu a greșit, deoarece împărtășania nu a fost interzisă de autorități. „Sperăm să nu fi avut nimeni coronavirus”, a mai spus acesta într-o discuție cu G4Media.
Discuția telefonică cu Bogdan Ivanov:
„Cum comentați cele petrecute azi la împărtășania de după slujba de la catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca?
B.I: Biserica de la bun început a înțeles să își asume și să dea un exemplu, în ceea ce privește atitudinea de respect față de toate recomandările de siguranță venite din partea autorităților. Am limitat numărul de credincioși, am organizat slujbele afară etc. Acuma, în privința împărtășaniei, am primit o recomandare de la Sfântul Sinod, în urmă cu vreo 2-3 săptămâni, ca, dacă sunt credincioși, care au o anumită reținere în a se împărtăși cu aceeași linguriță, ei pot să ceară preotului, la sfârșitul slujbei, să se împărtășească din lingurițe aduse de ei, or, în cazul de față, nu s-a pus problema.
Unde se manifestă responsabilitatea bisericii în acest caz?
Noi ne asumăm și nu vrem să punem pe oameni în pericol, dar omul are libertatea de a se împărtăși sau a nu se împărtăși, la fel cum are libertatea de a merge sau nu a merge la biserică.
Deci, considerați că nu a fost un gest greșit al preotului?
Nu. Preotul nu a greșit, pentru că el nu a primit alte recomandări oficiale din partea Sfântului Sinod…
Dar aseară s-au anunțat de autoritatea laică o serie de măsuri, pentru prevenirea răspândirii virusului…
Noi toate măsurile anunțate de autoritatea laică le-am respectat, până la capăt, nu s-a interzis administrarea împărtășaniei, sub nicio formă. Nu ai cum să interzici acest lucru.
Dar sunt dispoziții generale, pentru a păstra distanța socială. Adică, degeaba păstrăm distanța, dacă ne împărtășim cu aceeași linguriță…
Știți cum e, cine nu vrea și se simte vulnerabil, nu e obligatoriu să se împărtășească cu aceeași linguriță…
Pe filmare se văd multe persoane care s-au împărtășit cu aceeași linguriță. Dacă unul avea coronavirus, a dat la toți ceilalți…
Acum noi sperăm, totuși, că niciunul din ei nu o fi avut coronavirus”
Și la Brăila s-a înregistrat duminică dimineață o situație similară, la biserica Sf. Trei Ierarhi (Ciocârlia - Colegiul "Ana Aslan") din Brăila.
Comentarii 8
Elza - 02-07-2023
Sfanta Impartasanie este Trupul si Sangele lui Iisus HRISTOS si NU contagiaza ! Cine nu crede in Dumnezeu să nu se mai mpartaseasca !
Răspunderazvan luscov - 03-23-2020
ma intreb ce parere are despre asta si presedintele Academiei Romane Ioan Aurel Popp? Ce spune? Domnia sa este un inflacarat aparator al B.O.R. Dar alti intelectuali asemenea lui?, Alex Stefanescu, etc?
RăspundeCristian Sirb - 03-23-2020
A fost aceeași lingurița - și la Cluj și la Brăila? Asta ar fi chiar o minune.
RăspundeCetățean responsabil - 03-23-2020
Distanța socială este distanta dintre cei din clasa de mijloc și cei din clasa săracilor (este un exemplu). Aici este vorba despre distanța spațiu.
RăspundeErnest - 03-22-2020
Hei, ma aude cineva? Domnule prefect de Cluj, luati masuri urgente. Prostii astia ticalosi au capacitatea de a imbolnavi rapid sute de mii de oameni cu parapadita lor de impartasanie! Sunt profund revoltat, nu se poate sa se intample asa ceva! I-as arde pe rog in fata IMPARTASITILOR pe nenorocitii astia inconstienti. Criminali in serie sunt acesti barbari fara creier.
RăspundeErnest - 03-22-2020
Acest Bogdan Ivanov este un iresponsabil, ca si preotii idioti care au putut face asa ceva. Este necesara trimiterea acestora rapida in instanta, cu judecare la fel de rapida si la inchisoare cu nenorocitii. Parchetul Cluj ce pazeste, de ce nu se autosesizeaza? Aceasta organizatie de escroci numita BOR, care contine si o mare multime de indivizi retardati intelectual ar trebui pusa la punct urgent. Sunt satul de "Dumnezeul nostru carele esti in ceruri" pana peste cap! Care ceruri mai imbecililor. Ar cam fi cazul sa incetam cu prostiile astea. Doamne Doamne daca exista, e creatorul Universului in care salasluim(daca exista un astfel de creator) si clar nu are nici o treaba cu niciunul dintre prapaditii care populeaza aceasta planeta amarata! Suntem in secolul in care stim atat de multe despre univers si sute de milioane de pamanteni(daca nu cumva miliarde) sunt tinuti in ignoranta de tembelismul unor religii cu proceduri si idei de secol 14!
Răspundeemil - 03-22-2020
Procedura de imunizare cu lingurita.
RăspundeMircea M. Cociu - 03-22-2020
Niște inconștienți!!! De la autoritatea ecleziastică, până la autoritățile statului! Prefectul ar fi trebuit să trimită un echipaj de poliței să-l aresteze pe preot! Trebuia dat un exemplu pe țară ca toți acești iresponsabili de popime, care se consideră stat în stat, să se alinieze eforturilor de oprire a epidemiei. dar cu un popă sub a cărui sutană stau galoanele de colaborator al Securității ce poți să faci, dar și cu un stat care bate din călcâie în fața Bisericii ortodoxe, ce a semnat pactul cu statul comunist (Diavolul, pe care ea, Biserica, ca instituție, nu l-a numit niciodată așa!) și manevrează, acum, așa-zisul stat democratic, iar, ce să te faci?! Ne vor mânca coliva (da, o cacofonie voită!) epidemiei de virus chinezesc și-și vor râde în barbă, satisfăcuți că și-au făcut testul din bani publici!!!
Răspunde