În calitate de membru al Ordinului, Corina Creţu cere retragerea Ordinului 'Steaua României' lui Tokes

F.m. | 29.08.2013

Pe aceeași temă

Europarlamentarul PSD Corina Creţu, membră a Ordinului Naţional "Steaua României", solicită public retragerea Ordinului "Steaua României" acordat lui Laszlo Tokes în decembrie 2009, ea invocând "fapte dezonorante şi contrare Articolului 1 din Constituţia României".

 

 

Ea a adresat, în acest sens, un mesaj membrilor Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României".

"Stimaţi membri ai Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional «Steaua României», în baza Legii 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, având în vedere dispoziţiile Literei b) a Articolului 52 prevăzută în cadrul acesteia, solicit public retragerea Ordinului «Steaua României» acordat domnului Laszlo Tokesdata de 14 decembrie 2009, pentru fapte dezonorante şi contrare Articolului 1 din Constituţia României, care au adus prejudicii României ca stat, precum şi tuturor cetăţenilor români care dezavuează poziţiile extremiste şi contrare convieţuirii inter-etnice", se arată în mesajul Corinei Creţu, citat într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit acesteia, "este inadmisibil ca un deţinător al Ordinului Naţional «Steaua României» – în grad de Cavaler să conteste public, printr-o serie de aprecieri şi acţiuni, caracterul de stat naţional, unitar şi indivizibil al României".

 

"Solicitarea recentă a europarlamentarului român Laszlo Tokes către premierul Ungariei, Viktor Orban, de instituire a unui protectorat maghiar asupra Transilvaniei reprezintă escaladarea unei serii întregi de acţiuni şi declaraţii anti-naţionale din partea sa, care au promovat în mai multe medii teza periculoasă a autonomiei pe criterii etnice. Am speranţa că împărtăşiţi, fiecare dintre dumneavoastră, principiile Constituţiei României şi ale luptei împotriva extremismului. De aceea, am încredere că veţi fi receptivi la această solicitare şi că veţi da un semnal cu privire la nevoia respectării fundamentelor morale ale statului şi poporului român. Cu deosebită consideraţie, Corina Creţu, europarlamentar PSD, membră a Ordinului Naţional «Steaua României».“

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22