În ciuda tensiunilor create, Israelul nu renunţă la planul de a construi în Ierusalimul de Est

Bernard Noghiu | 24.03.2010

Pe aceeași temă

Benyamin Netanyahu, premierul israelian, înainte de întrevederea de la Casa Albă cu Barack Obama, a declarat că cererile palestinienilor nu sunt rezonabile şi că acestea vor întârzia procesul de pace.

„Nu ne vom împiedica de cerinţe ilogice şi nerozonabile”, a spus premierul, înainte de a adăuga că insistenţa palestinienilor de a obţine încetarea procesului de colonizare „poate să ducă la suspendarea negocierilor de pace pentru încă un an”.

În faţa principalului grup american proisraelian, Netanyahu a precizat că „poporul israelit a construi Ierusalimul acum 3.000 de ani şi poporul evreu îl construieşte şi astăzi. Ierusalimul nu este o colonie. Este capitala noastră”.

Aceste declaraţii au dus la o răcire a realţiilor dintre Administraţia Obama şi guvernul israelian, referitor la problema Ierusalimului. Diplomaţia americană a reafirmat, legat de cele spuse de premierul israelian, că statutul Ierusalimului nu va putea fi rezolvat decât prin „negocieri”.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Philip Crowley, a declarat că „la final, vele două părţi au ajuns să facă comprimosuri referitoare la Ierusalim, refugiaţi, frontiere şi alte câteva probleme”. El a subliniat că problema centrală rămâne statul final al Ierusalimului, dar a amintit şi de dezacordul SUA faţă de afirmaţia lui Netanyahu, conform căreia a construi la Ierusalim nu e diferit cu a construi la Tel Aviv.

În urmă cu două spătămâni, guvernul israelian a anunţat că va construi 1.600 de locuinţe pentru coloniştii evrei în Ierusalimul de Est. Acest anunţ a provocat autorităţile palestiniene şi au suspendat acordul asupra rolulului emisarului lui Obama în Orientul Mijlociu, George Mitchell. Astfel s-a creat o criză fără precedent pentru ultimii 25 de ani în relaţiile israeliano-americane. Această stare a fost considerată de secretarul de stata american, Hillary Clinton, ca fiind o insultă pentru eforturile de apace ale americanilor.

Întâlnirea dintre Obama şi Netanyahu ar fi putut fi considerată ca un început de dezamorsare a crizei, dar declaraţiile premierului israelian par să fi adâncit această stare de fapt.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22