În fieful lui Oprișan jumătate din școli nu au autorizații sanitare și jumătate au WC-ul în curte

Redactia | 11.09.2020

Jumătate dintre unităţile de învăţâmânt din judeţul Vrancea nu au autorizaţie sanitară de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, iar circa o sută au wc-ul în curte.

Pe aceeași temă

"Din cele 452 de unităţi şcolare, creşe, grădiniţe, şcoli şi licee, 230 deţin autorizaţie sanitară de funcţionare, iar 222 sunt neautorizate. Trei dintre acestea au depus în ultimele zile dosare pentru autorizare, care sunt în lucru. Motivele pentru care aceste şcoli nu au fost autorizate sunt diverse, de la faptul că deşi întrunesc condiţiile necesare pentru autorizare, unităţile de învăţâmânt nu au solicitat acest lucru, până la lipsa racordării la reţeaua de apă, canalizare, lipsa grupurilor sanitare conforme. Există şi situaţii în mediul rural în care deşi au toate aceste condiţii, şcolile şi grădiniţele sunt grupate, dar nu au circuite separate şi nu pot fi autorizate", a declarat, pentru AGERPRES, directorul adjunct al DSP Vrancea, Janina Lazăr.

O situaţie unică se înregistrează în comuna Bogheşti, unde niciuna dintre şcoli nu este racordată la reţeaua de apă şi canalizare.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea, câteva zeci de unităţi şcolare se află în diverse stadii de renovare, în timp ce 94 de şcoli şi grădiniţe nu au toalete în interior.

"În judeţul Vrancea un număr de 73 de unităţi de învăţâmânt se află în diferite stadii de renovare. Încheierea lucrărilor de reabilitare variază de la caz la caz, în funcţie de data începerii lucrărilor. 94 de unităţi de învăţâmânt au toalete în exteriorul clădirii sau sunt neconforme", se arată într-un răspuns trimis AGERPRES de către IŞJ Vrancea.

În anul şcolar 2020-2021, în judeţul Vrancea sunt aşteptaţi să înceapă cursurile un număr de aproape 50.000 de elevi, dintre care 8.638 de elevi preşcolari, 15.612 de elevi în învăţământul primar, 12.321 la gimnaziu şi 12.516 de elevi în licee sau şcoli profesionale.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22