Pe aceeași temă
Jihadiştii din Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL), care au lansat o ofensivă în nordul şi centrul Irakului, îşi îndeamnă susţinătorii să avanseze către Bagdad. Ieri, insurgentii au luat ostatice 48 de persoane la consulatul Turciei din orasul irakian Mosul, informează Romania Libera.
Într-o înregistrare audio datată de miercuri şi atribuită purtătorului de cuvânt al SIIL, Abu Mohammed al-Adnani, acesta din urmă le "spune soldaţilor să meargă la Bagdad" şi îl critică pe premierul irakian Nouri al-Maliki pentru "incompetenţă", potrivit SITE, reţeaua americană de supraveghere a site-urilor islamiste.
"Continuaţi să vă extindeţi. Bătălia încă nu face ravagii, dar le va face la Bagdad şi la Karbala. Puneţi-vă centurile şi fiţi pregătiţi", afirmă purtătorul de cuvânt, potrivit traducerii postate pe site-ul SITE. "Mergeţi la Bagdad", spune el în continuare.
Adresându-se lui Maliki, pe care îl califică un "vânzător de lenjerie de corp", el declară: "Nimeni nu este mai nebun decât dumneavoastă, cu excepţia celor care vă acceptă ca premier şi comandant".
"Aţi pierdut o ocazie istorică pentru poporul vostru de a controla Irakul şi şiiţi vă vor blestema întotdeauna, atâta timp cât vor trăi", adaugă purtătorul de cuvânt.
Ultima cucerire a jihadiştilor sunniţi este oraşul Tikrit, la 160 de kilometri nord de Bagdad. Ei au mai încercat, fără succes, să ocupe Samarra, la aproximativ o sută de kilometri de capitala Irakului, potrivit unor martori.