In loc sa le vanda, USL împarte case gratuite de la RA-APPS la toţii şefii de instituţii

F.m. | 09.01.2014

Pe aceeași temă

În ianuarie 2013, premierul Victor Ponta declara că "Guvernul nu mai trebuie să fie agenţie imobiliară. RA-APPS trebuie să asigure un număr limitat de vile de protocol pentru preşedinte, preşedinţii Camerelor, premier, trebuie să asigure locuinţe doar pentru cei cu rang de ministru. Celelalte locuinţe vor fi vîndute", informeaza romanialibera.ro.

Exact un an mai tîrziu, pe 6 ianuarie a.c., prin lege, primeau drept la locuinţă gratuită de la RAAPPS cei care ocupă "funcţii de demnitate publică numite, respectiv viceprim-ministru, ministru de stat, ministru, ministru delegat, precum şi funcţii asimilate celei de ministru, consilier de conturi, secretar de stat, subsecretar de stat, precum şi funcţii asimilate acestora", dar şi "conducători ai instituţiilor publice şi înalţii funcţionari publici".

 

Prioritatea, în 2013, era vînzarea locuinţelor RAAPPS

Pe 21 ianuarie 2013, Victor Ponta abia devenise premier cu o majoritate parlamentară USL de 70%, după alegerile generale din decembrie 2012. Ponta gestiona, acum un an, primul buget întocmit şi votat de USL. Un buget de criză care explică şi declaraţia dată acum un an de premier, referitoare la banii care trebuia încasaţi de către RAAPPS din vînzarea locuinţelor de serviciu acordate demnitarilor şi funcţionarilor pînă în acel moment. Aşadar, orice funcţie mai jos de ministru nu mai era acoperită de facilitatea unei locuinţe în chirie de la RAAPPS, prioritatea era vînzarea imobilelor. Intenţia lui Ponta, însă, nu a fost pusă niciodată în aplicare. Ba mai mult, chiar, majoritatea USL a decis să extindă lista beneficiarilor de chirie plătită de stat pînă la cei mai mici şefi de instituţii.

 

În 2014, prioritatea a devenit cazarea gratuită a şefilor la stat

Pe 6 ianuarie a.c., în "Monitorul oficial" s-a publicat legea 382 din 24 decembrie 2013 referitoare, printre altele, la "reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situaţii speciale". Tot pe 6 ianuarie a fost publicat şi decretul prezidenţial de promulgare a acestei legi. Conform legii, "Prin derogare de la prevederile Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, imobilele cu destinaţia de locuinţe, aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea R.A.A.P.P.S. şi propuse în vederea vînzării (...), pot fi atribuite temporar, cu destinaţia de locuinţe, persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică numite, respectiv viceprim-ministru, ministru de stat, ministru, ministru delegat, precum şi funcţii asimilate celei de ministru, consilier de conturi, secretar de stat, subsecretar de stat, precum şi functii asimilate acestora". Pe scurt, o distanţă enormă de la declaraţia lui Ponta (nici o funcţie mai jos de ministru nu primeşte locuinţă RAAPPS) pînă la legea USL (ba primesc şi secretarii de stat, şi subsecretarii, şi consilierii de conturi).

Cititi in copntinuare pe romanialibera.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22