Pe aceeași temă
Majorările salariale sunt aduse de amendamentele aduse la Legea 42/2020 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice propuse de deputații Eva Csep (UDMR), Siliu Vexler (comunitatea evreilor) și Adrian Mocanu (PSD). Amendamentele au fost votate în plenul Camerei Deputaților astfel că acestea au devenit lege publicată în Monitorul Oficial.
Legea 42/2020 pentru – care mărește cu 100 % salariile angajaților de la Institutul pentru studierea problemelor minorităților naționale, cu 30 %, salariile personalului din cadrul bibliotecilor naționale sau de importanță națională, Bibliotecii Academiei Române, precum și din cadrul muzeelor de importanță națională, și cu 20 % salariile personalului din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R., Autorității Rutiere Române și Autorității Navale Române – a fost publicată în Monitorul oficial din 6 aprilie și va intra în vigoare joi, 9 aprilie, scrie G4Media.ro
Deputata UDMR Eva Csep, care a fost șefa de campanie a europarlamentarului Gyorgy Frunda și a condus și postul de radio Erdely FM, a considerat că salariile celor de la Institutul minorităților trebuie aduse la nivelul celor de la Institutul pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Astfel că salariile acestor cercetători care depun o activitate identică cu colegii lor evrei au trebuit mărite cu 100%:
„Asemenea celorlalte institute de cercetare și studierea problemelor minorităților sau holocaustului, cum ar fi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” este necesară majorarea salariilor. Pentru eliminarea diferențelor salariale între personalul instituțiilor care desfășoară activități de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică şi proiectare”, a explicat deputata UDMR.
La rândul său, deputatul comunității evreiești, Silviu Vexler, a dorit majorat salariile bibilotecarilor și muzeografilor cu 30 %. El este consilierul personal al preşedintelui Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer.
„Nivelul de salarizare din cadrul acestor instituţii este un factor care contribuie la lipsa de personal, fapt ce trebuie remediat prin stabilirea unor salarii corespunzătoare specifice de muncă”, și-a argumentat deputatul Vexler amendamentul propus.
Deputatul PSD, Adrian Mocanu, a introdus amendamentul privind majorarea cu 20% a salariilor controlorilor de transport.
„Nivelul de salarizare din cadrul acestor instituţii este un factor care contribuie la lipsa de personal, fapt ce trebuie remediat prin stabilirea unor salarii atractive. Pentru a asigura un tratament salarial identic pentru instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea Ministerului Transporturilor”, a fost argumentarea deputatului PSD Adrian Mocanu pentru introducerea amendamentului.
Vom avea în plus și doi episcopi auxiliari greco-catolici, asimilați parlamentarilor. Modificarea a fost introdusă de deputatul Vexler. „Ca urmare a alegerii a doi episcopi auxiliari de către Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice din România. Alegerea noilor episcopi auxiliari vine în întâmpinarea necesităţilor administrative şi pastorale şi va contribui la buna desfăşurare a vieţii
religioase a credincioşilor greco-catolici din România”, și-a susținut amendamentul deputatul Vexler.
Proiecul inițial a fost depus de deputatul PNL Raluca Turcan pentru a da posibilitatea bibliotecarilor de a primi sporul de 15 % pentru condiții vătămătoare de muncă. Proiectul Ralucăi Turcan a trecut de Senat și a ajuns la Camera Deputaților, la Comisia pentru muncă și protectie socială. Aici, deputații au respins propunerea Ralucăi Turcan și au adoptat amendamentele deputaților Csep, Mocanu și Vexler. Proiectul a fost adoptat de plen pe 10 martie, legea a fost promulgată de președinte, ieri s-a publicat în Monitorul Oficial și joi, 9 aprilie 2020, intră în vigoare.