Pe aceeași temă
Inalta Curte a decis arestarea preventiva pentru 30 de zile a deputatului PNL Theodor Nicolescu. Liberalul a fost retinut de procurorii DNA, joi, iar astazi a fost adus in fata instantei cu propunere de arestare preventiva. Nicolescu este cercetat in dosarul privind despagubiri pentru imobile supraevaluate.
La iesirea din sediul Inaltei Curti, Theodor Nicolescu si-a exprimat increderea in decizia magistratilor. O hotarare in acest sens urmeaza a fi facuta publica in jurul orei 18.00, potrivit Mediafax.
Deputatii avizeaza, DNA retine
Procurorii DNA l-au retinut, joi, pe deputatul PNL Nicolescu, dupa ce deputatii au dat aviz pozitiv, miercuri, pentru cererea DNA in acest sens.
Deputatul este acuzat de trei infractiuni de abuz in serviciu si una de luare de mita, fiind implicat in dosarul retrocedarilor de la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP). Au fost inregistrate 174 voturi ”pentru” şi 99 ”împotrivă”, in urma votului din Camera Deputatilor.
Acuzele
Theodor Nicolescu este acuzat de procurorii DNA ca ar fi luat mita peste 6,2 milioane de lei pe vremea cand era vicepresedinte al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) pentru a solutiona favorabil anumite dosare.
(Nicolescu afla vineri daca merge in arest)
In 2007, Theodor Nicolescu, din functia de vicepresedinte al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor si avand calitatea de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, ar fi pretins de la trei persoane un procentaj de 5% din totalul actiunilor pe care acestia urmau sa le primeasca in urma conversiei titlurilor de despagubire din dosarele aflate la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor. In schimbul banilor, Nicolescu urma sa asigure solutionarea favorabila si cu celeritate a dosarelor de despagubire.
Ca urmare a solutionarii dosarului de despagubire nr. 13563/FFCC/2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafata de 20,5 ha, teren situat in Bucuresti, in zona sectorului 3, Nicolescu Theodor-Catalin a primit, in perioada 2008-2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentand bani si contravaloarea actiunilor. Banii au fost remisi in general, in transe de pana la 250.000 de lei, in lei si euro, iar suma de 680.000 lei prin cont, in baza unui contract de comision incheiat fictiv pentru a masca comisionul, arata procurorii.
Context
În dosarul ANRP, deputatul PNL Theodor Nicolescu a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul si o infractiune de luare de mita. Alte persoane au fost puse sub acuzare în acest dosar, printre care fostul șef al ANI, Horia Georgescu.
Nicolescu a fost vicepresedinte al Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) in perioada octombrie 2005 - mai 2008. De asemenea, intre 2006-2007 a fost membru in Consiliul de Supraveghere al Fondului Proprietatea.
Directia Nationala Anticoruptie a cerut aviz de la Camera Deputatilor pentru retinerea si arestarea preventiva a lui Theodor Nicolescu pentru luare de mita si abuz in serviciu, in dosarul privind despagubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.
Comisia juridica a Camerei a aprobat luni cererile formulate de DNA, pentru cea de retinere fiind exprimate 14 voturi "pentru", 4 "impotriva" si unul anulat, iar in cazul arestarii preventive - 13 voturi "pentru" si 3 "impotriva".
Nicolescu nu a fost prezent la comisie si nici avocatii sai, Bogdan Ciuca aratand ca acesta a comunicat ca nu vine din "considerente colegiale", avand in vedere ca a facut parte din Comisia juridica. Theodor Nicolescu era vicepresedinte al Comisiei juridice, dar si-a dat demisia din comisie.