Pe aceeași temă
În România sunt 158 de cazuri de coronavirus, au anunțat, luni dimineața, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică. Între acestea, 19 cazuri sunt noi.
Potrivit GCS, pe teritoriul României, au fost confirmate 158 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19.
Între cele 158 de cazuri, 19 sunt noi și s-au înregistrat astfel: patru în Arad, trei în Ilfov, două în Vâlcea, două în Timișoara și câte unul în București, Cluj Napoca, Sălaj, Buzău, Ialomița, Hunedoara, Galați şi Suceava.
„Cele 19 persoane depistate au vârsta cuprinsă între 19 și 54 ani, sunt în carantină sau autoizolare. În continuare cele mai multe dintre aceste noi cazuri au călătorit în Italia, 2 dintre ele în Austria și Germania. Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună”, anunță GCS.
Sursa citată precizează că în carantină instituționalizată sunt 3.008 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 15.546 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor
Primăria Deva, din județul Hunedoara, și-a suspendat activitatea de luni, după ce edilul Florin Oancea și administratorul public Adrian David Nicolae au fost diagnosticați cu noul COVID-19.
Circa 600 de angajați din s-au izolat acasă și așteptă rezultatele analizelor.
Viceprimarul Devei, Ferdinand Zoltan Pogocsan, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că aproximativ 600 de angajați ai Primăriei și ai direcțiilor din subordine se află în izolare la domiciliu și au fost testați pentru COVID-19.
„Primăria este închisă. Trebuie să vină și analizele. Domnul primar stă 14 zile. Este la Timișoara. Tot la Timișoara este și administratorul public. Am vorbit cu domnul primar duminică, starea de sănătate este bună. Se simt bine, nu au febră, nu tușesc. Am fost testat și eu. Aștept rezultatul. M-am autoizolat acasă. Am lucrat de acasă. Numai la primărie sunt aproximativ 200 de angajați, plus 50-60 de oameni la Cadastru, 14 la Starea Civilă, vreo 40 la Taxe și Impozite, toate direcțiile din subordine, toți au avut legături cu cei doi, inclusiv cu mine, la rândul lor. Am închis ca să nu punem în pericol sănătatea nimănui. Nici a cetățenilor, nici a angajaților. Nu am vrut să riscăm. Ca număr total, aproximativ 600 de persoane", a declarat, pentru MEDIAFAX, Ferdinand Zoltan Pogocsan, viceprimarul Devei.
Decizia de suspendare a activității a fost luată de Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Deva, cu excepția Biroului de Situații de Urgență, care va fi deschis pentru asigurarea hranei pentru persoanele izolate la domiciliu.
În sediul primariei vor fi făcute lucrări de dezinfecție.
Printre instituțiile din subordine care au fost închise se află Direcția de Impozite și Taxe Locale, unde plățile pentru impozite, amenzi și alte taxe se pot face online, Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă, Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, Serviciul de Cadastru și Fond Funciar și Serviciul Programe Dezvoltare, dar și Direcția de Asistență Socială.
Primarul Devei, Florin Oancea şi administratorul public Adrian David Nicolae au fost confirmaţi pozitiv la testul pentru coronavirus (COVID-19), după ce au mers la reuniunea BPN a PNL la care a participat şi senatorul Vergil Chiţac, primul politician român confirmat pozitiv cu noul coronavirus.