Încă o demisie din PSD înainte de depunerea moțiunii de cenzură: deputatul Mihăiță Găină

Dora Vulcan | 01.10.2019

Mihăiță Găină este unul dintre social-democrații care au semnat moțiunea de cenzură a PNL.

Pe aceeași temă

„Subsemnatul Găină Mihăiță, deputat ales în circumscripția electorală nr. 23 Ialomița, prin prezenta vă aduc la cunoștință demisia mea din PSD, precum și din calitatea de membru al Grupului parlament al PSD din Camera Deputaților, începând cu data de 25.09.2019, dată de la care voi activa ca deputat neafiliat”, se arată în informarea trasmisă președintelui Camerei Deputaților de deputatul Mihăiță Găină.

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, recunoștea încă de săptămâna trecută că știe de parlamentari ai PSD care au semnat moțiunea de cenzură, printre care s-ar afla și deputatul Mihăiță Găină, și că alți 20 de parlamentari PSD au fost sunați de PNL.

"Cred că sunt parlamentari şi de la PSD care au semnat, dar nu este niciun fenomen(...) Înţelegeţi la fel de bine ca şi mine că ne apropiem de un sfârşit de mandat şi lumea gândeşte în logica personală şi nu în logica de grup. E adevărat, când au fost puşi pe listele PSD jurau credinţă patriei mamă, iar acum... Nu mă întrebaţi care. Ştiu de domnul Găină, cu certitudine, de la Ialomiţa, chiar e o surpriză", a adăugat Ciolacu.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22