Începe lupta pentru șefia universităților

Fara Autor | 15.11.2011

Universitățile din România au intrat în ultimele pregătiri pentru desemnarea noilor structuri de conducere. Acest lucru se datorează faptului că cei mai mulți din actualii rectori ai universităților din țară se află la capătul mandatelor prevăzute prin lege, iar modalitatea de alegere a noilor rectori se va face prin intermediul scrutinului universal, sistem aplicat pentru prima dată în România, potrivit Gândul.

Pe aceeași temă

Universitățile din România au intrat în ultimele pregătiri pentru desemnarea noilor structuri de conducere. Acest lucru se datorează faptului că cei mai mulți din actualii rectori ai universităților din țară se află la capătul mandatelor prevăzute prin lege, iar modalitatea de alegere a noilor rectori se va face prin intermediul scrutinului universal, sistem aplicat pentru prima dată în România, potrivit Gândul.
 
Cele mai râvnite posturi sunt cele ocupate de Andrei Marga, rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB), Ecaterina Andronescu, rectorul Universităţii "Politehnica" din Bucureşti (UPB) și Ioan Pânzaru, rectorul Universității din București.
 
 
Universitătea "Babeş-Bolyai"
 
La UBB, conform Gândul, lupta pentru postul de rector se dă între decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, Dumitru Matiş și secretarul de stat pentru învăţământ superior, Cătălin Baba. Pe lângă aceștia, mai sunt asteptate candidaturile cancelarului universităţii, Radu Catană şi Paul Vasilescu, decanul Facultăţii de Drept. Primul care și-a anunțat oficial candidatura pentru alegeri este şeful Catedrei de Psihologie Clinică, Daniel David.
 
Influența de care se bucură Andrei Marga este foarte râvnită de candidații la conducerea UBB. Dacă, de susținerea lui Marga ar urma să se bucure Dumitru Matiș, notează Gândul, tabăra anti-Marga îl va susține pe Cătălin Baba, care este, de asemenea, cotat cu șanse reale pentru preluarea șefiei universității.
 
Actualul rector al UBB şi Mircea Miclea, şeful Comisiei Prezidenţiale pentru Educaţie, sunt în conflict de mai mulți ani, astfel că fiecare va lupta acerb pentru a-și vedea candidatul ales pe postul de rector.
 
Alegerile vor avea loc la sfârșitul lunii februarie
 
 
Universitatea "Politehnica" din Bucureşti
 
Actualul rector al Politehnicii este Ecaterina Andronescu, iar pentru ocuparea postului fostului ministru al Educaţiei şi Cercetării se luptă directorul administrativ Mihnea Costoiu şi preşedintele Federaţiei "Alma Mater", Anton Hadăr.
 
Mihnea Costoiu, fost secretar de stat sub mandatul de ministru al lui Andronescu, este văzut ca omul de bază al actualului rector ceea ce ar însemna că Costoiu ar beneficia de susținerea lui Andronescu fără nici o rezervă în contextul în care acesta și-ar depune candidatura.
 
Anton Hadăr, însă, relatează Gândul, se bazează pe influența pe care o are ca lider Alma Mater și pe influența pe care o are din relațiile strânse cu majoritatea colegilor din universitate.
 
Alegerile pentru Universitarea "Politehnica" vor avea loc în martie.
 
Universitatea din București
 
Pentru ocuparea postului actualului rector al UB, Ioan Pânzaru, cel mai bine cotat este actualul prorector, Mircea Dumitru, singurul care și-a anunțat candidatura până acum.
 
Spre deosebire de Andrei Marga şi Ecaterina Andronescu, care nu vor mai putea ocupa nici o funcţie de conducere din cauza atingerii pragului pensionării, relatează Gândul, rectorul Ioan Pânzaru are o variantă pentru menţinerea în prima linie a universităţii. Surse academice, relatează Gândul, îl indică pe Pânzaru drept favorit pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al senatului universitar, post ce va fi înfiinţat în baza noii legi a Educaţiei.
 
Alegerile pentru UB vor avea loc anul acesta, în decembrie.
 
Academia de Studii Economice
 
Postul actualului rector al ASE, Ion Gh. Roșca, este râvnit de prorectorii ASE, Dumitru Miron și Pavel Năstase, însă aceștia nu vor fi singurii candidați.
 
Până în luna februarie, când vor avea loc alegerile, se așteaptă candidaturi și din partea decanilor.
 
 
Noul sistem de desemnare a conducerilor universitare
 
Noua lege a Educației impune universităților să aleagă între două modele distincte de desemnare a rectorilor: cel al scrutinului universal şi cel al concursului managerial.
 
Concursul managerial presupune desemnarea rectorului în urma unui concurs de proiecte, variantă considerată deocamdată prea radicală
 
Scrutinul universal presupune drept de vot întregii comunități academice.
 
Până acum, rectorii erau aleşi de senatele universitare, iar decanii de către consiliile facultăţilor, prin majoritate simplă. Scrutinul universal este varianta pe care au ales-o majoritatea universităților fiind o măsură mai puțin radicală 
 
Concret, scrutinul universal presupune ca noii rectori să fie aleşi prin vot secret de către toate cadrele didactice titulare, cercetătorii cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată şi reprezentanţii studenţilor. Scrutinele vor avea loc după modelul alegerilor prezidenţiale: cu secţii de votare (câte două-trei per universitate), cabine şi buletine de vot. 
Tot la urne vor fi chemaţi membrii comunităţii academice şi pentru desemnarea reprezentanţilor în senat, scrutinul pentru organul legislativ al universităţilor fiind organizat înaintea celui dedicat rectorului.
 
Noii recotri își vor numi în mod direct prorectorii și vor avea un cuvânt de spus și în privința desemnării decanilor.
 
Alegerile rectorilor vor avea loc în perioada 1 decembrie 2011-15 martie 2012.
 
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22