Începe procesul lui Oprea pentru ucidere din culpă în cazul morții polițistului Gigină

Redactia | 10.07.2020

Judecătorii Curții de Apel București au decis, joi începerea judecății în cazul fostului ministru de Interne Gabriel Oprea pentru uciderea din culpă a motociclistului de la Poliția Rutieră, Bogdan Gigină.

Pe aceeași temă

Curtea de Apel București a stabilit că rechizitoriul trimis în judecată de către Direcția Națională Anticorupție a fost legal întocmit. Prima dată judecătorii le-au cerut procurorilor să refacă ancheta. Decizia judecătorilor nu era atunci definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel București, ceea ce s-a și întâmplat, iar decizia a venit abia acum. „Respinge, ca nefondate, contestaţiile declarate de inculpaţii Oprea Gabriel, Mazilu Petre, General MPM Impex S.R.L., şi părţile responsabile civilmente Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 29.11.2019 pronunţată de judecătorul de camera preliminară din cadrul Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 33627/3/2018/a1*. În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe fiecare dintre contestatori la plata a câte 500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat. Definitivă.”

Gabriel Oprea a fost trimis în judecată, alături de societatea General MPM Impex SRL şi administratorul acesteia, Petre Mazilu, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

„În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, arată DNA.

Procurorii spun că accidentul s-a produs ca urmare a nerespectării de către Gabriel Oprea, Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi – activitatea de însoţire a ministrului de către poliţişti rutieri în cazul lui Oprea, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul firmei şi administratorului acesteia.

DNA arată că Gabriel Oprea i-a pus pe poliţiştii rutieri care au executat această activitate de însoţire într-o situaţie permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate ce avea un potenţial ridicat de producere a unor evenimente rutiere.

Procurorii mai spun că Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul funcţiei sale şi conferindu-şi în mod discreţionar drepturi neprevăzute de cadrul legal ce reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, ceea ce a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul poliţistului.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22