Indemnizaţia pentru creşterea copilului creste la 85% din venitul net de la 1 octombrie

Fara Autor | 25.09.2012

Pe aceeași temă

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, pe articole, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 124/2011, care prevede majorarea indemnizaţiei de creştere a copilului de la 75% la 85% din venitul net, începând cu 1 octombrie 2012, Camera fiind for decizional, potrivit Mediafax, informează Realitatea.net.

Proiectul de lege prevede şi renunţarea la condiţionarea acordării concediului de creştere a copilului şi a indemnizaţiei de creştere a copilului doar pentru primii 3 copii din familie.

Totodată, proiectul de lege prevede flexibilizarea posibilităţilor de plată a beneficiarilor de ajuror social pentru cei care au de plătit taxe şi impozite locale, implicând flexibilizarea perioadei în care sunt obligaţi la plata acestor impozite şi taxe.

Toate grupurile parlamentare şi-au manifestat acordul pentru aceste prevederi ale proiectului de lege, inclusiv grupul PDL, anunţând că vor vota "pentru" la sesiunea de vot final.

Proiectul de lege reprezintă o prioritate legislativă, fiind dezbătut în procedură de urgenţă.

Camera Deputaţilor este forul decizional.

Proiectul de lege urmează să intre în sesiunea de vot final a Camerei.

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22