Informația conform căreia România a refuzat ajutorul Chinei este falsă, susțin autoritățile

Laurentiu Gheorghe | 19.03.2020

Ministerul Sănătății dezminte categoric că România ar fi refuzat ajutorul oferit de Guvernul chinez pentru limitarea răspândirii coronavirusului așa cum s-a prezentat „pe surse”.

Pe aceeași temă

Într-un comunicat transmis presei, Ministerul Sănătății dezminte informațiile apărute în articolul https://www.stiripesurse.ro/neintelegeri-intre-romania-si-china-mana-de-ajutor-oferita-de-chinezi-tratata-cu-indiferenta-de-romani-surse_1442395.html , susținând că toate inofrmațiile transmise „pe surse” sunt false, prezentate în mod trunchiat și incorect.

Comunicatul Ministerului Sănătății:

Urmare a informațiilor false apărute în spațiul public, conform cărora România a refuzat ajutorul Republicii Populare Chineze pentru limitarea răspândirii COVID 19, Ministerul Sănătății precizează următoarele:

Toate informațiile transmise "pe surse" sunt false, prezentate în mod trunchiat și incorect.

În data de 13 martie 2020, la învitatia Ambasadei Republicii Populare Chineze din România, reprezentanții mai multor instituții din România au participat la o videoconferință alături de reprezentanții altor state din Europa, în care partea chineză a prezentat experiența în prevenirea și controlul pandemiei cu noul coronavirus.

Invitația nu a fost adresată miniștrilor Sănătății, ci reprezentanților ministerelor sănătății. Din partea României au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății, ai INBI Matei Balș și reprezentantul DSU.

În cadrul videoconferinței au fost prezentate mai multe aspecte tehnice privind experiența părții chineze în prevenția și tratarea pacienților infectati. Mai exact au fost prezentate protocoale de investigatie epidemiologică, recomandări de dezinfecție, ghiduri pentru aeroporturi și companii aeriene, managementul contactilor apropiați, protocoale de protecție a grupurilor specifice, protocoale de diagnostic de laborator, ghiduri de tratament, rolul și intervenția diferitelor autorități, atât cele de sănătate, cât și cele locale.

La sfârșitul videoconferinței, a existat o sesiune de întrebări și răspunsuri. Având în vedere că a fost agreată o singură intervenție pentru fiecare țară, la nivelul României s-a decis ca intervenția să fie făcută de către reprezentanții INBI Matei Balș, direct implicați în tratarea cazurilor cu COVID 19.

România apreciază deschiderea părții chineze pentru sprijinirea măsurilor implementate în țara noastră si consideră că modul de abordare al autoritatilor din China reprezintă "standardul de aur" în managementul pandemiei cu noul coronavirus.

Între cele două țări există o colaborare permanentă.

Mai mult, în data de 6 martie secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, a avut întâlniri cu reprezentanții Ambasadei Republicii Populare Chineze la sediul Ministerului Sănătății în cadrul cărora a discutat mai multe aspecte privind gestionarea resurselor pentru limitarea răspândirii COVID 19.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22